Sinner, marele câștigător al retragerilor în masă de la Toronto! Ce se întâmplă în clasamentul ATP

Jannik Sinner, Novak Djokovic, Jack Draper au anunțat că nu vor juca la Mastersul de la Toronto, iar la scurt timp distanță presa iberică a transmis că nici Carlos Alcaraz nu va fi prezent la competiția din Canada. Absența murcianului are un impact important asupra clasamentului ATP, Sinner fiind acum sigur că va rămâne pe prima poziție și după US Open.

Sinner - Alcaraz - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Turneul de 1000 de puncte de la Toronto, al 6-lea din această categorie al sezonului, va fi privat de prezența celor mai mari nume din circuitul ATP. Astăzi, organizatorii au anunțat că Jannik Sinner, Novak Djokovic și Jack Draper nu vor participa la competiția care va avea loc în perioada 27 iulie - 7 august, britanicul urmând să revină pe teren abia la US Open.
În aceste condiții, fanii canadieni sperau să-l vadă la lucru cel puțin pe Carlos Alcaraz, însă nici el nu va fi prezent la Toronto. Potrivit Marca, ibericul a ales să sară peste turneul din Canada și să se antreneze acasă, pentru ca la mijlocul lui august să călătorească în SUA, unde va juca la Cincinnati singurul turneu pregătitor pentru US Open.
Prin retragerea de la Toronto, Alcaraz a ratat o șansă mare de a se apropia de Jannik Sinner în clasamentul ATP. Ecartul dintre cei doi este în acest moment de 3430 de puncte și se va reduce la 3230 după Toronto, pentru că italianul va pierde 200 de puncte, aferente sfertului făcut anul trecut la Rogers Cup (s-a jucat la Montreal), în timp ce Alcaraz va rămâne cu zestrea actuală, deoarece nu a fost prezent nici în 2024.

Jannik Sinner va fi lider ATP și după US Open! Alcaraz îl va putea depăși abia spre finalul anului

Dacă ar fi participat în acest an și ar fi cucerit trofeul (șansele sale erau foarte mari), diferența față de Sinner s-ar fi redus la 2230 de puncte și existau premisele ca ibericul să redevină lider mondial după US Open. Așa, Jannik Sinner e sigur că va rămâne pe locul 1 ATP și după ultimul Grand Slam al anului.
Elevul lui Cahill și Vagnozzi are de apărat 3000 de puncte în SUA (1000 pentru titlul de la Cincinnati din 2024 și 2000 pentru titlul de la US Open), în timp ce Alcaraz apără doar 60, deoarece a avut rezultate dezastruoase anul trecut (în Ohio a pierdut în primul meci cu Monfils, iar la Flushing Meadows s-a oprit în turul secund, fiind învins de Van De Zandschulp).
Așadar, chiar dacă Sinner ar pierde în primul meci la Cincinnati (va intra în concurs direct în turul 2) și în primul tur la US Open, iar Alcaraz ar câștiga ambele turnee, ibericului nu-i va fi suficient să-l depășească pe marele său rival în fruntea ierarhiei ATP. E greu de crezut că Sinner va avea rezultate foarte slabe la cele două turnee, astfel că sunt șanse mari să aibă un avans considerabil față de Alcaraz și după ultimul Grand Slam al anului.
Totuși, dacă va câștiga trofeele la Cincinnati și New York, Alcaraz va lua o opțiune serioasă pentru a termina anul pe locul 1 în lume. În ultima parte a lui 2024, ibericul a câștigat un singur turneu, la Beijing (ATP 500), iar la Mastersul de la Shanghai s-a oprit în sferturi și la Turneul Campionilor nu a trecut de grupe. Ca atare, el va avea mult mai puține puncte de apărat față de Sinner, care a făcut finală la Beijing și a câștigat titlurile la Shanghai și Turneul Campionilor.
În contextul retragerilor în masă de la Toronto, jucători precum Alexander Zverev, Daniil Medvedev, Taylor Fritz sau Ben Shelton vor avea o șansă mare de a cuceri trofeul. În 2024, titlul a fost câștigat de Alexei Popyrin, care l-a învins în finală pe Andrey Rublev, scor 6-2, 6-4.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo