Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nick Kyrgios vrea "ultimul cuvânt" în "războiul "cu Boris Becker: "Tipul ăsta e ridicol!"

Irina Aldea

Actualizat 19/12/2023 la 14:19 GMT+2

Nick Kyrgios a avut adesea opinii diferite față de Boris Becker, iar ultimul lor schimb de replici pe rețelele de socializare este un exemplu perfect în acest sens.

Nick Kyrgios

Credit imagine: AFP

Cel mai recent război al cuvintelor dintre Nick și Boris a avut loc marți, Kyrgios răspunzându-i lui Becker, care i-a spus că ar trebui să arate respect față de generațiile anterioare de jucători care i-au deschis calea pentru ca el să fie în poziția în care se află acum. Becker a câștigat șase titluri de Grand Slam în cariera lui și e actualul antrenor al danezului Holger Rune. De asemenea, Boris a lucrat în trecut alături de legendarul Novak Djokovic.
"Este simplu, trebuie să respecți trecutul sportului nostru, pe lângă faptul că trebuie să le mulțumești public foștilor jucători", a declarat germanul în cadrul podcastului "Das Gelbe vom Ball" de la Eurosport Germania: "Trebuie să fii recunoscător că au existat: Fără ei, nu te-ai afla în poziția în care ești acum. Nu au existat niciodată asemenea premii în bani și nu a existat niciodată atât de multă publicitate ca în prezent. De ce? Datorită tuturor legendelor acestui sport. Toți acești jucători au făcut posibil ca Nick Kyrgios să nu joace tenis aproape deloc anul acesta și totuși să trăiască din acest sport".
CITEȘTE ȘI:

Nick Kyrgios întreține "războiul "cu Boris Becker! Germanul, pus la zid de australian

Kyrgios a văzut comentariile germanului și a decis să riposteze. Finalistul de la Wimbledon 2022 nu a putut juca decât un singur meci în acest sezon din cauza unei accidentări și s-a retras de la Australian Open 2024. "Frate ce? Am fost unul dintre PUȚINII JUCĂTORI care au adus milioane de fani în plus în acest sport și au produs mai mulți bani pentru toată lumea. NETFLIX ... nu-mi amintesc să-l fi văzut pe Boris acolo (n.r. în serialul Break Point). Tipul ăsta este ridicol. Eu mi-am făcut cariera în afara terenului fără ajutorul altora", a postat Nick.
Înainte de această dispută, Nick a afirmat că actuala generație de jucători l-ar 'mânca de viu' pe Becker dacă ar juca împotriva lui. În plus, Kyrgios a scris 'încearcă să nu mai ascunzi bunuri', făcând referire la perioada petrecută de Becker în închisoare. Acesta din urmă a petrecut opt luni în închisoare din pedeapsa de doi ani și jumătate pentru că a ascuns bunuri și împrumuturi în valoare de 2,5 milioane de lire sterline pentru a evita plata datoriilor. După eliberare, Boris Becker fost expulzat din Marea Britanie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo