Nike încă "plânge" după Federer, la 5 ani după ce Roger a trecut în tabăra Uniqlo: "A fost o atrocitate!"

Plecarea lui Roger Federer de la Nike la Uniqlo a fost o "atrocitate", a declarat de curând fostul director de tenis al gigantului brand american.

Roger Federer, Uniqlo

Credit imagine: Getty Images

Fostul director de tenis al Nike, care s-a ocupat de gestionarea vedetelor din sportul alb pentru o perioadă îndelungată de timp, a criticat despărțirea companiei de legendarul Roger Federer. Federer a părăsit Nike în 2018, după 24 de ani, semnând un contract de 300 de milioane de dolari pe 10 ani cu lanțul japonez de îmbrăcăminte, Uniqlo.
A fost o cifră pe care Nike a considerat că nu o putea atinge pentru un jucător de tenis, dar acum Mike Nakajima - care a lucrat cu vedete precum John McEnroe, Pete Sampras și Andre Agassi înainte ca Nike să semneze cu Federer când avea 13 ani - a a dat cărțile pe față: "Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Pentru noi, să lăsăm pe cineva ca el să plece, este o atrocitate", le-a spus Nakajima autorilor cărții "The Roger Federer Effect".
CITEȘTE ȘI:

Nike încă "plânge" după Federer, la 5 ani după ce Roger a semnat cu Uniqlo

"Locul lui Roger Federer a fost la Nike pentru tot restul carierei sale. La fel ca Michael Jordan. La fel ca LeBron James, ca Tiger Woods. Este chiar acolo sus cu cei mai mari sportivi Nike din toate timpurile. Încă sunt dezamăgit. Dar s-a întâmplat. Trebuie să trec cumva peste asta. Nu a fost decizia mea și nu am fost acolo pentru a spune altceva în acest sens", a trnasmis Nakajima.
picture

Nike : Roger Federer, Rafael Nadal et Serena Williams en bleu pour Roland Garros

Credit imagine: Eurosport

Acesta din urmă a plecat de la Nike cu un an înaintea lui Federer pentru a-și începe propria afacere, dar a rămas strâns legat de Nike, deoarece soția, fratele și unul dintre fiii săi lucrează acolo, conform CNN. El a spus că Nike avea deja modelul de abordare a anilor în care Federer nu a jucat, datorită a ceea ce au făcut cu legenda baschetului Jordan. Și nu l-a învinuit pe câștigătorul de 20 de Grand Slam-uri că a acceptat oferta Uniqlo.
"Roger va fi bine. Așa că mă bucur pentru el. Probabil că și eu aș fi făcut același lucru dacă aș fi fost în aceeași situație. Cine ar fi putut refuza un contract de 30 de milioane de dolari pe an? Dar nu ar fi trebuit să se ajungă niciodată în acest punct. Nike încă vinde milioane și milioane de perechi de Jordans. Când a jucat ultima dată Michael? Au trecut mulți, mulți ani. Ar fi putut face același lucru pentru Roger. Pentru anii următori, ar fi putut crea pantofi cu un logo RF", a mai spus Nakajima.

Nie a tras lozul norocos atunci când l-a convins pe Federer să semneze cu brandul american

În carte, Nakajima descrie modul în care Nike a lovit jackpot-ul atunci când a obținut semnătura elvețianului: "Era în plină ascensiune, unul dintre juniorii de top", a spus Nakajima. "L-am adus și mi-am dat seama imediat că este în mod natural carismatic și vorbește bine. Și am observat că știa că va fi mare".
Federer a devenit ulterior unul dintre cei mai admirați sportivi din istorie: "Oamenilor le place să urască oamenii de succes. Sunt invidioși. Dar mă uimește mereu faptul că nimeni nu spune niciodată nimic negativ despre Roger. Din cauza modului în care se prezintă în fața celorlalți, este iubit de toți.
Îi tratează pe ceilalți cu respect, cunoaște publicul și își poate adapta conversația în funcție de public. Știe cum să vorbească cu adulții și cu copiii. Am avut un eveniment la care trebuia să fie acolo o oră și a stat patru ore. Patru ore! Cine face așa ceva? El știe că aceștia sunt oamenii care îl urmăresc jucând. Aceștia sunt oamenii care îi oferă sponsorizări. El înțelege asta", a mai spus Nakajima.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo