Bătut de 8 ori din 8 de Sinner, De Minaur a fost întrebat despre cazul de dopaj al italianului. Anunțul făcut

Alex De Minaur a pierdut în fața celui mai bun jucător din lume, Jannik Sinner, în primul meci din grupa "Ilie Năstase" de la Turneul Campionilor, dar a vorbit la superlativ despre adversar. Australianul e convins că numărul unu mondial nu s-a dopat cu bună știință, fiind un tenismen care respectă prea mult competiția și adversarii.

De Minaur și Sinner, la Turneul Campionilor 2024

Credit imagine: Getty Images

Un singur set câștigase De Minaur în cele 7 dispute anterioare cu Sinner, indiferent de suprafață, astfel că ieri părea imposibil ca sportivul de la antipozi să îi poată țină piept celui mai bun jucător al lumii, mai ales că acesta juca în fața propriilor fani, la Torino.
Și, într-adevăr, "Demonul" nu a avut nicio șansă în prima partidă jucată de el în Grupa "Ilie Năstase", la Turneul Campionilor 2024, cedând cu 3-6, 4-6.
La conferința de presă de după partidă, De Minaur a fost rugat să comenteze situația lui Jannik Sinner legată de dopaj. Italianul a fost testat pozitiv de două ori în luna martie cu o substanță interzisă numită clostebol, un steroid folosit special pentru îmbunătățirea performanțelor în sport. Pozitivitatea a fost depistată de ITIA în urma unui control efectuat la turneul de la Indian Wells, acolo unde sportivul din Italia a ajuns până în semifinale, fiind eliminat apoi de Carlos Alcaraz. În ciuda testelor pozitive, italianul a fost suspendat din circuit doar pe durata a cinci zile, de pe 4 pe 5 aprilie și de pe 17 pe 20 aprilie. Acum, însă, WADA a luat măsuri pentru ca liderul mondial să primească o suspendare mai dură, iar procesul va fi judecat de către TAS.
"Sunt doar un jucător de tenis, așa că nu mă pricep prea bine la această chestiune. Dar, la cum îl cunosc pe Jannik, este un tip grozav, care respectă mereu adversarii și competiția, așa că nu cred că ar face ceva ilegal cu bună știință. Am foarte mult respect pentru el și echipa lui, chiar dacă am pierdut de 7 ori (n.r. de 8 ori)", a spus De Minaur la conferința de presă de după partida de aseară.

Sinner l-a lăudat pe De Minaur după duelul direct de la Turneul Campionilor

Și Sinner a vorbit la superlativ despre jucătorul australian, explicând că, deși pe hârtie De Minaur pare să nu îi pună mari probleme, meciurile dintre ei au fost mai mereu echilibrate, diferențele fiind făcute în doar câteva puncte.
"Fiecare meci împotriva lui este greu. Alex luptă incredibil, trebuie să te spați pentru orice punct câștigat împotriva lui. Schimbă lucrurile frecvent în puncte, vine mereu cu ceva surprinzător și nu îți dă mult ritm. Trebuie să fiu mereu foarte atent și concentrat împotriva lui.
Nu trebuie să vă uitați doar la rezultatele dintre noi, ci și la cum evoluează jocul. Azi, ca și în multe alte partide, a fost foarte aproape de mine, diferențele au fost mici. Mă bucur că am câștigat împotriva unui astfel de adversar puternic, îmi dă multă încredere", a spus Sinner.
Pentru Sinner urmează duelul cu Taylor Fritz, care l-a învins fără probleme pe Daniil Medvedev. Va fi o reeditare a finalei US Open, unde cel mai bun jucător din lume nu i-a dat nicio șansă favoritului publicului, impunându-se cu 6-3, 6-4, 7-5.
"Fritz și-a îmbunătățit enorm jocul în ultimul an și jumătate. Este un mare competitor și azi (n.r. duminică) a făcut un meci grozav împotriva lui Daniil. Va trebui să fiu la cel mai bun nivel dacă vreau să îl înving. M-am antrenat cu el la începutul săptămânii trecute și am fost uimit de cât de tare lovește și de cât de prezent e în schimburi", a mai spus numărul unu mondial.
13 victorii are Sinner în 2024 în fața adversarilor de top 10 ATP. El a ajuns la un total de 65 de succese în acest sezon, doar Zverev stând mai bine la acest capitol (66 de victorii pentru neamț).
Până la duelurile Medvedev - De Minaur și Sinner - Fritz, de marți, din Grupa "Ilie Năstase", atenția va fi îndreptată azi către partidele de debut din Grupa "John Newcombe".
Programul zilei:
  • Carlos Alcaraz - Casper Ruud
  • Alexander Zverev - Andrey Rublev

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo