"Ce dracu' e asta? Îi dați lui trofeul?". Sinner "i-a furat" încă un premiu lui Zverev, care își caută "dreptatea"

Alexander Zverev este într-o formă de zile mari în acest final de an, iar acest lucru se reflectă și în comportamentul său. Neamțul e extrem de binedispus la Torino, acolo unde se joacă Turneul Campionilor, și a glumit cu Jannik Sinner, care a câștigat și premiul pentru "cel mai bun păr din circuit".

Zverev și Sinner, moment amuzant la Turneul Campionilor

Credit imagine: Getty Images

După ce în 2022, când se afla în vârful formei și lupta pentru locul 1 ATP, Zverev a fost forțat să ia o pauză lungă din cauza accidentării teribile din semifinala cu Nadal, de la Roland Garros, neamțul a revenit în această parte a doua a sezonului la un nivel fantastic.
El a ajuns la 67 de victorii în 2024, odată cu succesul cu 6-4, 6-4 în fața lui Andrey Rublev, din prima partidă de la Turneul Campionilor, iar faptul că vine după triumful de la Paris (al 2-lea ATP 1000 al anului pentru el) îi conferă o încredere deplină în forțele sale.
Aceasta se traduce în jocul său, dar și în discursul avut, neamțul fiind mai jovial ca niciodată. Ca atare, când Jannik Sinner a fost desemnat, în baza voturilor fanilor, jucătorul cu cel mai frumos păr din circuit, Zverev a avut o reacție extrem de amuzantă, care spune multe despre cât de bună este starea sa mentală în acest moment.
"El are cel mai frumos păr? Ce dracu' e asta? Mi-am lăsat părul să crească timp de trei ani pentru a câștiga acest premiu și voi i-l dați lui? Nu o să câștig niciodată trofeul", a glumit Zverev, într-un filmuleț care a devenit viral pe rețelele de socializare.

Sinner, premiat cu trofeul aferent numărului unu mondial la final de an, chiar înainte de partida Zverev - Rublev

Zverev a asistat aseară, înainte de victoria contra lui Rublev, la un moment festiv, organizat de șefii ATP în onoarea lui Sinner. Italianul a câștigat 8 titluri în 2024, în 9 finale, astfel că avea garantată poziția întâi în clasament, la final de an, dinainte de Paris.
Premiul i-a fost decernat acum, la Torino, în fața propriilor suporteri, iar Zverev a avut doar cuvinte de laudă la adresa rivalului său, care a dovedit în acest sezon că e de departe cel mai bun și mai constant jucător.
"Este cel mai bun jucător din lume, fără dubii. El a câștigat două turnee de Grand Slam și cele mai multe Masters 1000 în acest an. Fără îndoială, merită să fie numărul unu. Bineînțeles că nu am fost foarte atent la moment pentru că mă pregăteam de meci, mă încălzeam, pentru că imediat după am intrat în teren. Nu știam că Boris (n.r. Becker, conaționalul lui Sascha) i-a dat trofeul. Este un moment grozav pentru el și pentru tenisul italian. Vom vedea cine va primi acel trofeu anul viitor", a spus Zverev, care, încă de la Paris "amenința" că în 2025 simte că va fi capabil să își treacă în palmares primul Grand Slam și să devină numărul unu mondial.
Având în vedere cum a început Turneul Campionilor, un duel Sinner - Zverev e foarte posibil să se joace în finala competiției, mai ales că Alcaraz, singurul creditat cu șanse reale să le pună probleme celor doi, a început cu o înfrângere, la Ruud, în contextul în care e bolnav.
Până la un eventual ultim act între italian și german, Sinner revine azi în arenă pentru duelul cu Fritz, din Grupa "Ilie Năstase", confruntarea dintre ei urmând să dea, probabil, câștigătorul grupei. Sascha va reintra în scenă miercuri, atunci când va da piept cu Ruud, pe care îl conduce cu 3-2 la întâlnirile directe.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo