Roddick e sigur că Novak Djokovic nu va juca la Turneul Campionilor! Argumentul americanului

Novak Djokovic s-a retras de la Mastersul de la Paris de săptămâna viitoare și nu mai depinde de el pentru a se califica la Turneul Campionilor, dar impresia e că sârbul nici nu-și dorește să fie la Torino. De aceeași părere e și Andy Roddick, americanul fiind convins că Nole nu va participa la ultimul turneu al anului, pentru că nu mai e preocupat de clasament, ci doar de Grand Slam-uri.

Titelverteidiger Novak Djokovic hat für Paris offenbar abgesagt

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a avut rezultate sub așteptări după ce și-a îndeplinit principalul obiectiv pe acest an, acela de a deveni campion olimpic. Nole a fost eliminat prematur de la US Open și apoi a mai jucat un singur turneu din circuitul ATP, la Shanghai, unde a cedat în finală în fața lui Jannik Sinner.
Săptămâna trecută, sârbul a luat parte la Six Kings Slam, unde a pierdut din nou în fața liderului mondial, iar apoi a câștigat finala mică împotriva lui Rafa Nadal. În general, Djokovic a arătat o dispoziție bună de joc și părea că va ataca în forță finalul de sezon, dar la câteva zile distanță de la competiția din Arabia Saudită a anunțat că nu va juca la ultimul Masters al sezonului, cel de la Paris Bercy.
Decizia de a se retrage poate avea urmări importante pentru sârb, pentru că nu mai depinde de el în lupta pentru calificarea la Turneul Campionilor. Momentan, Nole e pe locul 6 în ierarhia LIVE, dar există câțiva jucători care l-ar putea devansa astfel încât să cadă pe locul 9, care nu i-ar aduce decât un statut de rezervă la turneul de la Torino.

Andy Roddick e convins că Novak Djokovic nu va fi prezent la Turneul Campionilor

În urmă cu câteva săptămâni, Djokovic a specificat în cadrul unui interviu că nu și-a fixat un obiectiv din a se califica la Turneul Campionilor și impresia e că, prin retragerea de la Paris, vrea mai degrabă să nu o facă. Andy Roddick a analizat și el situația și americanul e convins că Nole nu va juca la Torino, pentru că nu mai e deloc preocupat de clasament și de acum înainte se va focusa exclusiv pe Grand Slam-uri.
"Retragerea lui de la Paris are sens. A spus-o sub toate formele, el își va alege cu atenție locurile în care va juca de acum înainte. Djokovic va încerca să jongleze cu programul, pentru a încerca să aibă suficiente meciuri înainte de Grand Slam-uri, dar interpretarea mea despre modul în care vorbește Novak este că nu-i mai pasă de clasament. El știe ce are de făcut, nu poate fi numărul 1 pentru totdeauna. A fost lider mai multe săptămâni decât oricine altcineva. Așa va fi următoarea fază a carierei sale, în care își alege locurile unde va juca. Nu-i pasă de Paris, nu va juca la Torino.", a spus Roddick în cadrul podcastului său, Served with Andy Roddick.
Va fi foarte interesant de văzut ce decizie va lua Novak Djokovic dacă va rămâne în top 8 în clasamentul pe acest an după Mastersul de la Paris. Dacă va cădea pe poziția a 9-a lucrurile sunt clare, în sensul că sârbul nu va mai juca până în ianuarie. Lipsa de la Turneul Campionilor ar însemna și o cădere abruptă în clasamentul ATP pentru Nole, însă e clar că acest lucru nu-l mai interesează prea tare. Totuși, o poziție joasă în ierarhia mondială, i-ar complica situația la turneele de Grand Slam, pentru că ar avea trasee mult mai dificile decât din postura de favorit 1, 2, 3 sau 4, așa cum era obișnuit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo