Turneul Campionilor se va muta de la Torino, iar jucătorii au aflat noua locație! Zverev: "Știu ce se va întâmpla"

Turneul Campionilor 2024 se desfășoară în acest an la Torino pentru al 4-lea an la rând și e sigur că și în 2025 locația va rămâne aceeași. Totuși, se pare că din 2026 ATP va muta va schimba locul de disputare a ultimului mare turneu din fiecare an, iar toate zvonurile susțin că Milano va fi noua gazdă. Întrebat despre acest subiect, Alexander Zverev a spus că știe deja ce se va întâmpla.

Alexander Zverev bei den ATP Finals

Credit imagine: Getty Images

Turneul Campionilor 2024 este în plină desfășurare, iar toată atenția din lumea tenisului e îndreptată către Torino. Capitala Piemontului găzduiește competiția pentru al 4-lea an la rând, după ce între 2009 și 2020 întrecerea a avut loc la Londra, în O2 Arena. Conform contractului semnat de ATP și Federația Italiană, turneul care reunește cei mai buni 8 jucători din fiecare sezon va avea loc la Torino și în 2025, dar e aproape sigur că orașul gazdă se va schimba din 2026 sau cel târziu din 2027.
La tragerea la sorți a grupelor pentru actuala ediție, Andrea Gaudenzi, președintele ATP, a dezvăluit că o decizie finală va fi anunțată în această săptămână, cel mai târziu duminică, în ziua marii finale. Conform italienilor de la Ubitennis, hotărârea a fost deja luată și Turneul Campionilor se va juca la Milano în viitor.

Milano va înlocui Torino ca oraș gazdă al Turneului Campionilor

Conform sursei citate, ATP ar putea prelungi contractul cu Torino pentru cel puțin un an, adică până în 2026, după care prestigiosul turneu va fi mutat din Piemont în Lombardia, urmând a se disputa la Milano, într-o sală de 16.000 de locuri care se află în construcție.
Cei mai importanți jucători au avut un cuvânt de spus privind noua locație și ei știu deja ce se va întâmpla în anii următori. Alexander Zverev a confirmat că are toate informațiile, însă a refuzat să dezvăluie presei unde va avea loc turneul.
"Știu ce se va întâmpla, așa că... Nu vă spun. Nu voi fi sursa din care aflați această știre. Știu ce se va întâmpla din 2026 încolo. Nu vă spun mai multe, nu veți auzi de la mine, nu de data aceasta", a spus Zverev la conferința de presă de după victoria cu Casper Ruud.
Turneul Campionilor s-a desfășurat de-a lungul timpului în 11 țări diferite. Doar în SUA (Boston, Houston și New York), Australia (Melbourne și Sydney) și Germania (Frankfurt și Hanover) competiția a avut loc în mai multe orașe.
Orașele care au găzduit Turneul Campionilor
  • 1970 - Tokyo (carpetă)
  • 1971 - Paris (hard)
  • 1972 - Barcelona (hard)
  • 1973 - Boston (hard)
  • 1974 - Melbourne (iarbă - prima ediție la care s-a jucat în aer liber)
  • 1975 - Stockholm (carpetă)
  • 1976 - Houston (carpetă)
  • 1977 - 1989 - New York (carpetă)
  • 1990 - 1995 - Frankfurt (carpetă)
  • 1996 - 1999 - Hanover (carpetă în primul an și hard în următorii 3)
  • 2000 - Lisabona (hard)
  • 2001 - Sydney (hard)
  • 2002 - Shanghai (hard)
  • 2003 - 2004 - Houston (hard - ultimele ediții la care s-a jucat în aer liber)
  • 2005 - 2008 - Shanghai (carpetă în primul an și hard în următorii 3)
  • 2009 - 2020 - Londra (hard)
  • 2021 - 2024 - Torino (hard)
Clasamentul grupei "Ilie Năstase" de la Turneul Campionilor 2024
  • 1. Jannik Sinner - două puncte (setaveraj 4-0)
  • 2. Taylor Fritz - un punct (2-2)
  • 3. Daniil Medvedev - un punct (2-2)
  • 4. Alex de Minaur - un punct (0-4)
Programul ultimelor două partide (azi)
  • Alex de Minaur - Taylor Fritz (ora 15:00)
  • Daniil Medvedev - Jannik Sinner (ora 21:30)
Clasamentul grupei "John Newcombe" de la Turneul Campionilor 2024
  • 1. Alexander Zverev - două puncte (setaveraj 4-0)
  • 2. Casper Ruud - un punct (2-2)
  • 3. Carlos Alcaraz - un punct (2-2)
  • 4. Andrey Rublev - un punct (0-4)
Programul ultimelor două partide (vineri)
  • Alexander Zverev - Carlos Alcaraz (ora 15:00)
  • Casper Ruud - Andrey Rublev (ora 21:30)

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo