Prima reacţie a lui Darren Cahill după ce Sinner a ţipat la el, la Paris. Jannik a intervenit imediat: "Nu, nu este adevărat"

Jannik Sinner şi Darren Cahill au vorbit despre incidentul de la Paris, în care numărul unu mondial s-a răstit, total neaşteptat având în vedere comportamentul său obişnuit, la antrenorul australian. Cei doi au trecut fără nicio problemă peste acel episod, fostul antrenor al Simonei Halep insistând că ieșirea italianului a fost una justificată.

Fotbalul: Povestea mea - Florin Bratu: "În Turcia am fost șocat. Sacrificau o oaie ca să ne sperie"

Sursa video: Eurosport

Prezent joi la un magazin Nike din Torino, pentru un eveniment de marketing organizat cu doar câteva zile înainte de începerea Turneului Campionilor, Jannik Sinner a fost chestionat de ziariştii prezenţi pe mai multe subiecte, unele neconvenționale.
Sinner a fost însoţit de unul dintre antrenorii săi, Darren Cahill, astfel că inevitabil discuţia a alunecat spre momentul încordat de la Paris, când Jannik l-a certat pe australian pentru atitudinea avută (sau, mai bine zis, pentru lipsa ei). Concret, în victoria cu Ben Shelton, din sferturi, cel care avea să redevină lider mondial după turneu s-a arătat deranjat de relaxarea lui Cahill, după un game aprig disputat, câştigat de italian pe serviciul advers. "Fac break și tu stai așezat, liniştit", i-a reproșat italianul tehnicianului pe un ton extrem de răstit, spre uimirea tuturor.
A fost un moment tensionat, dar cei doi s-au împăcat imediat după meci, astfel că nu există resentimente. De altfel, Cahill a fost primul care a răspuns întrebării ziariştilor privind acea ieşire a lui Sinner, admițând că tenismenul avea tot dreptul să fie nemulţumit. Iată mai jos ce au avut de spus cei doi, aseară, la Torino:
  • Darren Cahill: De fapt, este vina mea.
  • Jannik Sinner: Nu, nu, nici vorbă, nu e adevărat.
  • Darren Cahill: Ba da, este, pentru că noi, antrenorii, trebuie să înțelegem când e momentul potrivit să îţi susții jucătorul. Dar nimeni nu e perfect, Jannik încearcă lucruri noi pe teren, iar eu trebuia să îl susţin mai bine. Învățăm tot timpul, şi eu, şi el, încercăm să ne perfecționăm.

Jannik Sinner, mare favorit să câştige Turneul Campionilor

Jannik Sinner este marele favorit să câştige Turneul Campionilor, postura de campion în exerciţiu, cele 26 de victorii la rând pe hard indoor şi faptul că se joacă la Torino, unde cei mai mulţi dintre spectatori vor fi de partea lui, oferindu-i acest statut.
Numărul unu mondial are parte de o grupă cu Alexander Zverev, pe care l-a învins la Viena şi Paris, în ultimele săptămâni (în capitala Franţei l-a spulberat, 6-0, 6-1 în semifinale, cu mențiunea că neamţul a suferit din punct de vedere fizic), cu Ben Shelton şi cu Auger-Aliassime sau Lorenzo Musetti. Ultimul loc pentru Torino e încă eligibil, compatriotul lui Jannik având şansa să treacă peste Auger-Aliassime, dacă se impune la Atena (unde azi evoluează în semifinale).
Italianul va fi prezent pentru a 4-a oară la Turneul Campionilor, la ultimele două ediţii reușind să joace finala. Dacă în 2023 a fost învins de Novak Djokovic, 3-6, 3-6, anul trecut Sinner a defilat, câștigând trofeul fără set pierdut (6-4, 6-4 în ultimul act, cu Taylor Fritz).
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo