Sinner s-a enervat și l-a certat pe Cahill, chiar în mijlocul meciului de la Paris. Ce s-a întâmplat
Publicat 01/11/2025 la 08:30 GMT+2
Jannik Sinner s-a enervat pe Darren Cahill, în setul doi al sfertului de la Paaris Rolex Master, contra lui Ben Shelton, câștigat în două seturi. Italianul și-ar fi dorit mai multă energie din boxa sa, după un break reușit, însă acest episod a fost dat rapid uitării, la final numărul doi mondial și celebrul antrenor australian strângându-se în brațe ca după o mare victorie.
Fotbalul: Povestea mea - Iulian Miu: "Am încercat să scap de postul de fundaș stânga"
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner continuă să-și măture adversarii cu ușurința cuiva care are siguranța unui tenis superior. La Paris, italianul a ajuns deja în semifinale (e primul italian din istorie care ajunge în această fază aici) după ce l-a învins pe Ben Shelton, care abia a opus rezistență, 6-3, 6-3, americanul fiind eclipsat de o prestație remarcabilă a italianului: Jannik a lăsat deoparte orice îndoieli rămase din meciul precedent împotriva lui Cerundolo și a oferit o performanță completă în toate domeniile pentru a-l învinge pe yankeu.
Chiar și așa, numărul doi mondial nu a fost permanent în cea mai bună dispoziție mentală. În general foarte calm, Jannik s-a arătat deranjat de relaxarea lui Sinner, la mijlocul setului doi. "Fac break și tu stai așezat", i-a reproșat italianul tehnicianului.
Acest lucru a fost remarcat și de Corriere dello Sport, care punctează că, la final, între cei doi nu au existat resentimente, antrenorul de la antipozi înțelegând foarte bine că orice jucător are și clipe în care îi e greu să își gestioneze emoțiile.
"Sinner s-a enervat pe cei din boxa sa, dar apoi s-a împăcat cu Darren Cahill. Îmbrățișarea a fost emoționantă", scrie sursa citată.
Imediat după partida cu Shelton, Sinner a vorbit la cald despre cele întâmplate pe teren, declarându-se foarte mulțumit de faptul că a fost capabil să îi anihileze serviciul americanului, prestând, totodată, un joc agresiv.
"Sunt foarte fericit. Meciul de astăzi a fost unul foarte dificil, știam asta înainte să pășesc pe teren. Împotriva lui Ben, există momente când simți că nu ai control asupra jocului tău din cauza serviciului său incredibil. Am simțit că astăzi am revenit foarte bine și că de pe linia de fund am fost foarte solid. Am fost, de asemnenea, destul de agresiv, așa că sunt foarte mulțumit, per total, de nivelul meu", a declarat italianul, pentru Tennis TV.
Sinner, la un pas să redevină numărul unu mondial: "Nu mă gândesc deloc la clasament"
Jannik este întrebat constant despre posibilitatea de a-i lua locul întâi în clasamentul ATP lui Carlos Alcaraz, o opțiune mai plauzibilă ca niciodată după eliminarea prematură a murcianului la Paris. Jannik știe că un titlu în Franța l-ar readuce în vârf, chiar dacă temporar (până la Turneul Campionilor), dar este o chestiune pe care preferă să o minimizeze, conștient că nu acesta este obiectivul său principal.
"În acest moment nu mă gândesc deloc la clasamente. Clasamentele sunt pur și simplu o consecință a modului în care joc. Iau lucrurile zi după zi, atât. În fiecare zi mă confrunt cu noi provocări, cum ar fi cea de astăzi, care a fost grea. Accederea în semifinale aici înseamnă mult pentru mine. A fost un sezon foarte lung, cu niște rezultate incredibile. Nu iau niciodată aceste rezultate ca și cum mi se cuvin", a mai declarat numărul doi mondial.
Cu succesul de aseară, Jannik a ajuns la 24 de victorii la rând pe hard indoor, având a 7-a cea mai lungă serie fără înfrângere din istoria tenisului.
În semifinalele competiției, Sinner îl va întâlni pe Alexander Zverev, într-o reeditare a finalei de săptămâna trecută, de la Viena, câștigată de italian în set decisiv. Pentru a ajunge în "careul de ași", Sascha a avut parte de un adevărat thriller, cu Daniil Medvedev, de care a trecut dramatic, scor 2-6, 6-3, 7-6. Jucătorii clasați pe 2 și 3 în ierarhia mondială vor fi față în față pentru a 9-a oară, scorul întâlnirilor directe fiind egal. Totuși, Sinner a câștigat ultimele 3 partide, astfel că are cu siguranță un ascedent important în fața neamțului.
Duelul Zverev - Sinner e programat azi, de la ora 18:00, după disputarea primei semifinale de la Paris ATP 1000, care îi aduce față în față pe Felix Auger-Aliassime și Alexander Bublik.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo