Noile date pentru Australian Open 2021, confirmate oficial

ATP a publicat calendarul competițional pentru primele șapte săptămâni ale viitorului sezon, noile date pentru Australian Open 2021 devenind astfel oficiale.

Credit imagine: Getty Images

Australian Open 2021, primul turneu de Mare Șlem al sezonului, se va disputa în perioada 8 - 21 februarie, cu o întârziere de trei săptămâni față de perioada pe care o avea atribuită inițial, anunță ATP și Tennis Australia. Ca în fiecare an, întrecerea din Melbourne va fi transmisă în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Totodată, au fost confirmate măsurile de prevenire a infectărilor cu Sars-Cov-2.

Noile date pentru Australian Open 2021, confirmate

Într-o perioadă în care incertitudinea legată de evoluția crizei Covid-19 este încă la cote ridicate, ATP a optat pentru o revizuire a calendarului doar în ceea ce privește primele șapte săptămâni ale noului sezon competițional - mai exact până pe 21 februarie, transmițând că ulterior va fi actualizat și calendarul pentru săptămânile 8-13. Șefii tenisului masculin susțin că în prezent planurile inițiale pentru sezonul de zgură nu sunt afectate, turneele urmând a-și păstra datele normale, neschimbate.
Tenisul masculin va da start noului sezon pe 5 ianuarie, în SUA și Turcia, cu turnee de 250 de puncte la Delray Beach și Antalya. Ultimele zile ale acestor turnee se vor suprapune peste datele alocate calificărilor pentru Australian Open (10-13 ianuarie).
Interesant este că ATP anunță desfășurarea meciurilor din calificările pentru Australian Open la Doha, după ce WTA optase pentru Dubai.
ATP și Tennis Australia au reușit să creeze un conglomerat de competiții la Melbourne. În săptămâna 31 ianuarie - 6 februarie, după ce tenismenii vor fi trecut de cele 14 zile de carantină obligatorie impuse de autoritățile sanitare din țara gazdă, aceștia vor avea posibilitatea de a concura în două turnee de 250 de puncte, în timp ce între 1 și 5 februarie s-a reușit salvarea ediției a doua a ATP Cup.
Punctul culminant al sezonului australian va fi reprezentat, evident, de Australian Open 2021, între 8 și 21 februarie.
ATP a transmis totodată că turneele de 250 de puncte de la Auckland și New York Open nu se vor mai disputa în 2021, în timp ce pentru întrecerile de la Rio și Pune se vor căuta date alternative. Totodată, ATP ia în calcul acordarea unor licențe de turnee valabile pe un an pentru a suplimenta calendarul competițional.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo