Cu el se va lupta Rafael Nadal pentru primul său titlu după 2 ani. Nuno Borges: "Un vis devenit realitate"
Publicat 20/07/2024 la 22:14 GMT+3
Rafael Nadal s-a calificat în finala turneului de la Bastad, după ce s-a impus în trei seturi în duelul cu Duje Adjukovic. "Matadorul" se va lupta pentru trofeul din Suedia cu Nuno Borges, care s-a arătat entuziasmat de faptul că va avea ocazia să înfrunte cel mai bun jucător pe zgură din toate timpurile.
Spain's Rafael Nadal celebrates after winning his men's semi-final singles match of the ATP Nordea Open tennis tournament against Croatia's Duje Ajdukovic.
Credit imagine: Getty Images
Spaniolul Rafael Nadal, fost număr unu mondial al tenisului masculin, l-a învins sâmbătă pe croatul Duje Ajdukovic în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, şi s-a calificat în finala turneului ATP 250 pe zgură din oraşul suedez Bastad. Nadal, acum locul 261 în clasamentul ATP, s-a impus la capătul a două ore şi 12 minute de joc în faţa lui Ajdukovic, locul 130 ATP, venit din calificări.
Rafa se va lupta în Suedia pentru primul său titlu după o pauză de doi ani, iar în fața sa se va afla Nuno Borges, portughezul situtat pe locul 51 în ierarhia ATP. Lusitanul și-a exprimat respectul față de Nadal după ce s-a calificat în finală și a numit posibilitatea de a-l înfrunta drept un "vis devenit realitate".
Totuși, Borges a punctat și faptul că va da tot ce are mai bun în fața jucătorului care a câștigat 22 de titluri de mare șlem de-a lungul carierei sale.
"Simplul fapt că împart terenul alături de el, mai ales într-o finală, unde el a mai câștigat turneul în trecut, este un vis devenit realitate. Voi încerca să mă bucur cât de mult pot și în același timp să încerc să fiu competitiv și să dau tot ce am mai bun. Hai să vedem ce iese", a spus portughezul după calificarea în ultimul act.
Citește și:
- NADAL, SALT ULUITOR ÎN CLASAMENTUL ATP, DE PESTE 100 DE POZIȚII, DUPĂ CALIFICAREA ÎN FINALA DE LA BASTAD
- DJOKOVIC, APĂRAT DE UN ADVERSAR DIN ATP! "E OPUSUL IMAGINII TICĂLOASE PE CARE I-AU CREAT-O!"
RAFA NADAL VA LUPTA PENTRU TITLU LA BASTAD, CU BORGES! CE A SPUS DUPĂ VICTORIA CU AJDUKOVIC
Întrebat pe teren după această semifinală foarte disputată, Rafa era evident fericit. Au trecut mai bine de doi ani de când nu a mai reușit să ajungă în finală. Revenirea sa devine, prin urmare, din ce în ce mai concretă, chiar dacă știe că totul nu este perfect.
"A fost un alt meci dificil, dar ca și ieri, este pozitiv, acest tip de meci oferă informații pentru viitor. Așa că sunt foarte fericit, foarte fericit, de asemenea, să fiu în sfârșit capabil să joc o nouă finală. A trecut ceva timp de când nu s-a mai întâmplat asta. Timp de un an, lucrurile au fost complicate, dar am început un nou proces și mă țin de el. Îmi păstrez această linie de conduită. În timpul acestui duel, am găsit o modalitate de a supraviețui. Este mai mult decât pozitiv. Este chiar destul de satisfăcător. Mâine, voi da totul, ca de obicei", a precizat Nadal după meciul cu Ajdukovic.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
6
6
3
2
Promo
Promo