Novak Djokovic a primit nota "1" pentru prestația sa din finala Wimbledon: "Nu l-am văzut niciodată așa"
Publicat 17/07/2024 la 10:28 GMT+3
Novak Djokovic a fost învins duminică de Carlos Alcaraz în marea finală de la Wimbledon în minimum de seturi. Ibericul a fost net superior lui Nole, care a părut că nu poate să țină pasul cu ritmul adversarului său. Prestația de la Londra a sârbului a fost analizată și de un cunoscut jurnalist specializat pe tenis, care i-a acordat nota "1".
Novak Djokovic, Wimbledon 2024
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic a fost învins pentru a treia oară într-o finală de Wimbledon, după ce a cedat la finalul săptămânii trecute în fața lui Carlos Alcaraz. Nole a fost învins în două ore și 27 de minute, scor 2-6, 2-6, 6-7, acest eșec fiind considerat de unii marcarea schimbului de generații în tenis.
Sârbul a părut neputincios în fața unui Alcaraz care a zburdat pe teren, singurul moment în care a fost în impas fiind cel în care a ratat trei mingi de meci. Prestația lui Nole a fost analizată și de un cunoscut jurnalist specializat pe tenis, Benoit Maylin, care nu s-a ferit să îi acorde cel mai mic calificativ pentru jocul arătat în ultimul act la All England Club.
"Dacă ar trebui să îi acord o notă lui Djokovic, i-aș da 1/10. Nu l-am văzut niciodată așa. A intrat pe teren fără să aibă încredere în el de la bun început. Nu a făcut nimic din punct de vedere tactic.
Toate serviciile sale au fost neutre. A atacat sistematic forehand-ul lui Alcaraz de parcă voia să fie pedepsit. Nu a avut încredere în el", a spus jurnalistul, citat de We Love Tennis.
Citește și:
- CARLOS ALCARAZ E DEJA CEL MAI BUN DIN ISTORIE LA UN CAPITOL! VERDICTUL DAT DE TONI NADAL
- ANUNȚ ENTUZIASMANT DESPRE RAFA NADAL ÎN MIEZUL NOPȚII. "MATADORUL", PE LISTA DE ÎNSCRIERI DE LA US OPEN
ce i-a transmis djokovic lui alcaraz la fileu, după finala wimbledon
La două zile după victoria uimitoare pe iarba de la All England Club, Carlos Alcaraz a stat de vorbă cu jurnaliștii spanioli de la Marca. Aceștia l-au întrebat pe cel mai tânăr lider mondial din istorie ce i-a spus Novak Djokovic la fileu, imediat după disputarea ultimului punct al finalei masculine. Se pare că sârbul i-a adresat lui Carlos doar trei cuvinte.
Întrebat de spaniolii de la Marca ce i-a zis Nole la fileu, Carlos Alcaraz a oferit imediat răspunsul: "Când l-am văzut prima dată la Wimbledon anul acesta, și avea o problemă la genunchi, am glumit și i-am spus că este Superman, că este un Titan. De atunci, de fiecare dată când ne-am întâlnit aici, m-a numit 'Titan'. Iar când m-am dus să-l salut la fileu după mingea de meci, mi-a spus: 'Titan, felicitări, meriți!'. După asta, nu-mi mai amintesc prea multe".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo