Novak Djokovic a urcat în clasamentul ATP și prelungește un record istoric! Impresionant ce poate reuși sârbul al 39 de ani
Novak Djokovic a revenit în Top 5 ATP fără să joace după Wimbledon și a mai bifat un record impresionant. Sârbul a ajuns la 867 de săptămâni petrecute în primele cinci poziții ale clasamentului mondial, un record absolut, iar borna de 900 de săptămâni începe să pară tot mai aproape.
Jannik Sinner - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic continuă să sfideze trecerea timpului și să scrie istorie în tenisul mondial. Chiar dacă nu a mai disputat niciun meci după Wimbledon, cel mai longeviv lider mondial a urcat două poziții în clasamentul ATP și a revenit în Top 5, consolidându-și totodată unul dintre cele mai impresionante recorduri din Era Open.
La 39 de ani, sârbul ocupă locul 5 în ierarhia ATP, publicată luni, după ce a profitat de coborârile australianului Alex De Minaur și americanului Ben Shelton, ambii inactivi la rândul lor după Grand Slam-ul londonez.
Djokovic are acum 3.760 de puncte și se află la 980 de puncte în spatele canadianului Felix Auger-Aliassime, ocupantul locului 4, poziție care ar putea avea o importanță uriașă înaintea US Open.
CITEȘTE ȘI:
- Ținută superbă pentru Novak Djokovic la US Open 2026. "Elegant și discret, ca de obicei"
- Europa, hegemonie fără precedent: 87 din ultimele 88 de Grand Slamuri, câştigate. Două nume pot opri monopolul
Djokovic a ajuns la 867 de săptămâni în Top 5 ATP
Revenirea în primele cinci poziții îi permite lui Novak Djokovic să își prelungească un record absolut impresionant. Sârbul a ajuns la 867 de săptămâni petrecute în Top 5 ATP, cea mai bună performanță din istoria clasamentului mondial.
Djokovic îi devansează pe marii săi rivali din "Big Three", Roger Federer, cu 859 de săptămâni, și Rafael Nadal, cu 837. Dacă va reuși să își păstreze poziția în următoarele luni, borna de 900 de săptămâni în Top 5 începe să pară tot mai realistă, un prag care părea de neimaginat până nu demult.
US Open, marele obiectiv al sezonului pentru Novak Djokovic
Deși rămâne unul dintre cei mai competitivi jucători ai circuitului, Djokovic întâmpină dificultăți tot mai mari în duelurile cu noii lideri ai tenisului mondial, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, cei care au preluat ștafeta noii generații.
Principalul obiectiv al sârbului este acum US Open, unde va încerca să cucerească un nou titlu de Grand Slam. Din acest motiv, există încă semne de întrebare privind participarea sa la turneul Masters 1000 de la Cincinnati, Djokovic fiind interesat să ajungă în cea mai bună formă la New York.
În același timp, o clasare în Top 4 înainte de ultimul Grand Slam al anului i-ar oferi un avantaj important pe tabloul principal, deoarece ar evita o confruntare cu Sinner sau Alcaraz până în semifinale. Totuși, diferența de 980 de puncte față de Auger-Aliassime face ca această misiune să fie dificilă.
Pe termen lung, Djokovic și-a exprimat deja dorința de a-și prelungi cariera până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, ceea ce ar reprezenta un nou capitol remarcabil într-o carieră fără precedent.
Clasamentul ATP (Top 10)
- 1. Jannik Sinner (Italia) – 13.450 puncte
- 2. Alexander Zverev (Germania) – 8.480
- 3. Carlos Alcaraz (Spania) – 8.160
- 4. Felix Auger-Aliassime (Canada) – 4.740
- 5. Novak Djokovic (Serbia) – 3.760
- 6. Alex De Minaur (Australia) – 3.660
- 7. Daniil Medvedev (Rusia) – 3.620
- 8. Ben Shelton (SUA) – 3.580
- 9. Flavio Cobolli (Italia) – 3.420
- 10. Taylor Fritz (SUA) – 3.300
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)