Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, destinație neașteptată! Sârbul a confirmat prezența la un nou turneu, după Tel Aviv

Irina Aldea

Publicat 23/09/2022 la 16:38 GMT+3

Aflat la Londra, acolo unde va asista la meciul de retragere al rivalului Roger Federer, Novak Djokovic a confirmat că va juca un turneu din categoria ATP 500, după Tel Aviv.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

După evenimentele dramatice din Australia de la începutul anului, tenismanul sârb nu a putut juca nici măcar la turneele din SUA din cauza faptului că nu e vaccinat anti-COVID-19. A ratat o bună parte din sezon, iar acum, când se află la Londra pentru Laver Cup, el a confirmat participarea sa la turneul din Kazahstan.
Participarea sârbului la turneul din Kazahstan a fost anunțată pe rețelele de socializare ale Astana Open: "Va fi o plăcere să te vedem la Astana. Novak Djokovic, la invitația specială a președintelui Federației de Tenis din Kazahstan, Bulat Utemuratov, va evolua la turneul Astana Open", se arată în comunicatul oficial al turneului.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, prezență neașteptată la turneul ATP 500 de la Astana

Până acum, la Astana și-au confirmat prezența nume mari din circuit, inclusiv liderul mondial din ATP, Carlos Alcaraz, dar și Daniil Medvedev, Marin Cilic, Andy Murray și Stan Wawrinka. Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev, Hubert Hurkacz și alții se află, de asemenea, pe lista participanților. Turneul din capitala Kazahstanului se va juca în interior, pe suprafață dură, începând cu 3 octombrie.
Aceasta este a treia ediție a acestui turneu, iar până în prezent, marele campion din Serbia nu a jucat niciodată aici. Cu o săptămână înainte, Djokovic va juca la Tel Aviv, în turneul din seria 250, iar chiar mai devreme, Novak și-a confirmat participarea la Mastersul de la Paris, din 29 octombrie. În aceste turnee, Nole va încerca să câștige punctele necesare pentru a rămâne în Top 10 pe lista ATP. El va participa cel mai probabil și la Turneul Campionilor, datorită titlului cucerit la Wimbledon anul acesta.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Se apropie Laver Cup 2022, cu Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo