Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriela Ruse, start perfect la Rouen! E în turul doi, după cea mai clară victorie din ultimul an

Nicu Savin

Publicat 17/04/2024 la 14:41 GMT+3

Gabriela Ruse s-a calificat fără probleme în turul secund al turneului WTA 250 de la Rouen (Franța), după ce a învins-o cu 6-2, 6-1 pe Nao Hibino. Pentru un loc în sferturile de finală, spotriva noastră se va duela cu o reprezentantă a gazdelor, Clara Burel.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Eurosport

Gabriela Ruse (162 WTA) arată o formă excelentă la primul turneu WTA pe zgură din acest sezon. După ce nu a pierdut set în calificările de la Rouen, românca și-a început cu dreptul și aventura pe tabloul principal, calificându-se en-fanfare în turul secund.
Ruse a făcut un meci perfect împotriva niponei Nao Hibino (85 WTA), pe care a învins-o cu 6-2, 6-1, în numai o oră și două minute de joc. Sportiva noastră și-a cedat o singură dată serviciul, în primul set, iar în cel de-al doilea a pierdut numai 8 puncte atunci când a pus mingea în joc. Gabi a servit 5 ași și a terminat partida cu un procentaj de 82% la punctele câștigate când a jucat cu prima minge.

Gabriela Ruse, calificare la pas în turul doi de la Rouen

Succesul de azi a fost cel mai categoric obținut de Ruse în ultimul an, la turneele din circuitul WTA. Ultima dată când a cedat mai puține game-uri a fost la Roma 2023, când în runda inaugurală a învins-o pe Linda Fruhvirtova cu 6-1, 6-0.
Jocul prestat de Ruse în ultimele zile îi dă speranțe pentru un parcurs lung la Rouen. În turul doi, românca se va duela cu Clara Burel (44 WTA). Reprezentanta gazdelor e cap de serie 7 și a trecut greu în primul tur de ucraineanca Katarina Zavatska, venită din calificări. Burel și Ruse nu s-au mai întâlnit niciodată în carieră.
Principala favorită a competiției din Franța e Anastasia Pavlyuchenkova, iar pe jumătatea inferioară tabloul e condus de Caroline Garcia, cea care i-ar putea fi adversară lui Ruse în sferturile de finală. Naomi Osaka, Karolina Pliskova, Mirra Andreeva, Sloane Stephens sau Anhelina Kalinina sunt alte jucătoare de top care participă la turneul din Hexagon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo