Sorana Cîrstea se menține pe 13 în WTA Race! Pe ce poziție poate încheia săptămâna
Sorana Cîrstea continuă să se afle pe poziția a 13-a în WTA și, grație parcursului de la Rouen, coroborat cu rezultatele de la Stuttgart, nu poate ieși din top 14 în această săptămână. Mai mult decât atât, ea ar putea urca pe locul 12.
Sorana Cîrstea a fost prezentă la Țiriac Open și a schimbat câteva mingi cu cei mici
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Rouen. Cel mai bine clasată jucătoare din România a trecut în prima rundă de Fiona Ferro, la finalul unei partide de două ore și 31 de minute, iar joi seară a profitat de abandonul chinezoaicei Xinyu Wang, urmând ca vineri să se dueleze cu Anna Bondar pentru un loc în "careul de ași".
Până acum, "Sori" nu a pierdut niciodată la debutul într-o competiție pe parcursul sezonului. În plus, în afară de Australian Open, s-a impus mereu în cel puțin două partide la turneele la care s-a înscris. Grație formei foarte bune, sportiva din România a ajuns pe locul 13 în WTA Race la Linz, poziție pe care o ocupă în continuare.
În paralel cu turneul WTA 250 de la Rouen se desfășoară și întrecerea WTA 500 de la Stuttgart, iar majoritatea jucătoarelor care o puteau întrece pe Sorana au fost deja eliminate, printre ele numărându-se Jelena Ostapenko, Alexandra Eala, Elise Mertens și Diana Shnaider.
Cîrstea va încheia săptămâna cu cel puțin 926 de puncte în această ierarhie și o singură altă sportivă aflată sub ea poate depăși această bornă, însemnând că ea se va afla în continuare în top 14 indiferent de ce va face la Rouen.
Locul al 14-lea este ocupat de Linda Noskova, cu 828 de puncte, jucătoare care a dezvoltat o rivalitate cu reprezentanta noastră, cele două întâlnindu-se deja de trei ori în 2026. Cehoaica este calificată în sferturile de finală la Stuttgart, unde va da peste Elina Svitolina în această după-amiază. Dacă se va impune, ea s-ar apropia la 11 puncte de "Sori", iar în cazul în care va câștiga trofeul va trece peste româncă, indiferent de ce va face aceasta la Rouen.
Dacă Cîrstea va pune mâna pe trofeu la turneul din Franța și Noskova nu își adjudecă titlul în Germania, Sorana nu doar că va încheia săptămâna în fața cehoaicei în WTA Race, dar ar urca pe 12, peste Iva Jovic!

WTA Race
Credit imagine: From Official Website
Sorana Cîrstea, deocamdată cap de serie la Roland Garros
Roland Garros este Grand Slam-ul din acest an așteptat cu nerăbdare de fanii tenisului din România. Sorana Cîrstea trece printr-o formă de vis, Jaqueline Cristian continuă să se mențină în elită, iar Gabriela Ruse a ajuns în semifinale la Linz și devine o jucătoare tot mai constantă. Ea pare că a trecut în foarte mare măsură peste problemele medicale care i-au dat bătăi de cap în ultimele sezoane.
Astfel, speranța este că măcar una dintre cele trei reprezentante ale noastre va înregistra un parcurs lung. Cele mai mari șanse le are Sorana Cîrstea, având în vedere că are o probabilitate uriașă să fie cap de serie la întrecerea franceză. În lista preliminară de start, "Sori" figurează drept favorita numărul 26 și ar beneficia de o tragere la sorți mai bună. Rămâne totuși de văzut pe ce loc se va afla cu o săptămână înainte de startul turneului.
Sorana Cîrstea a fost pentru prima dată cap de serie la Wimbledon 2009, când a ajuns până în turul al 3-lea. În total, ea a deținut acest statut de 16 ori la turneele de Grand Slam, cel mai bun rezultat venind la US Open 2023, când a bifat faza sferturilor de finală. La ultimele trei participări la care a fost una dintre cele 32 de favorite, "Sori" a ieșit în primul tur, la Australian Open 2024, Roland Garros 2024 și Wimbledon 2024.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2776.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
62
2
77
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)