Vis la Paris | Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu, calificate la Jocurile Olimpice. 105 sportivi în delegație

Jocurile Olimpice de la Paris, care vor începe pe 26 iulie, și care vor fi transmise în direct pe Eurosport și în aplicația Max, se apropie de start. Astăzi, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat calificarea în mod oficial a tenismenelor Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu la competiția din capitala Franței.

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian

Credit imagine: Getty Images

Jocurile Olimpice de la Paris debutează pe 26 iulie, în direct pe Eurosport și în aplicația Max, iar cu circa trei săptămâni înainte de startul competiției din capitala Franței, delegația României a ajuns la 105 reprezentanți, Team România avându-le în componență începând de astăzi și pe cele trei tenismene care au obținut biletele pentru Paris, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu.
Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian

Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian

Credit imagine: Eurosport

Bucură-te de performanță alături de LIDL, sponsor al transmisiunii Eurosport din drumul spre Paris.
Ana Bogdan anunțase încă de acum câteva zile că va participa la cea mai importantă competiție sportivă a lumii, iar acum Comitetul Olimpic și Sportiv Român a confirmat în mod oficial prezența celor trei jucătoare pe tabloul de simplu de la Paris.
"După tragerea liniei în clasamentul mondial, pe 10 iunie, și, după validarea criteriilor de eligibilitate ale Federației Internaționale, cele trei jucătoare au fost incluse în Echipa Olimpică și vor juca pe zgura de la Roland Garros", a fost mesajul transmis de COSR la mijlocul acestei săptămâni.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a încercat pe toate căile să obțină un wildcard la Jocurile Olimpice și pentru fostul lider mondial, Simona Halep, revenită în circuit după suspendarea pentru dopaj, dar până la urmă jucătoarea noastră nu a primit o invitație din partea organizatorilor pentru competiția din capitala Franței.
După ce Bogdan, Begu și Cristian sunt sigure de prezența la Jocurile Olimpice, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat că în acest moment Monica Niculescu așteaptă și ea răspunsul în competiția de dublu feminin de la Paris.

Gabriela Ruse nu merge la Jocurile Olimpice

Gabriela Ruse a fost învinsă în primul tur de la Wimbledon de Elena Rybakina, campioana din 2022, iar la finalul partidei a oferit un interviu în exclusivitate pentru Eurosport.
Întrebată ce urmează pentru ea, Ruse a făcut un anunț dureros, arătându-se dezamăgită. Sportiva a dezvăluit că nu va participa la Jocurile Olimpice, deși se aștepta să facă parte din delegația României.
Ruse a menționat că a fost lăsată în afara lotului de către cei care au stabilit cine sunt jucătoarele care vor merge la Paris 2024, nedorind să comenteze prea mult ce s-a întâmplat.
"Din păcate, eu nu am ce să pregătesc, nu voi participa la Jocurile Olimpice. Nu-mi doresc să comentez foarte mult acest subiect, nu cred că sunt eu în măsură să-l discut. Din păcate, asta a fost decizia celor care s-au ocupat de asta.
Mă voi concentra pe... nici nu știu exact ce voi juca după această săptămână. Fie revin pe zgură, fie mă voi pregăti pentru turneele din Statele Unite ale Americii. Nu este încă clar ce voi face.
Încă sunt la dublu aici și sper să meargă bine aici, să fiu sănătoasă, să nu am nicio problemă cu piciorul și să pot să joc la dublu. Apoi o să mă decid cu antrenorul meu ce vom face.
Și eu am crezut că voi merge la Paris, dar din păcate asta a fost decizia și eu nu am ce să fac. Nu eu iau deciziile pentru JO și echipa națională, altcineva se ocupă de asta și ei sunt cei care aleg jucătoarele, ca să spun așa", a declarat Gabriela Ruse, în exclusivitate pentru Eurosport.

Sportivii români calificaţi până acum la Jocurile Olimpice

Atletism (12): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloş (triplusalt), Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliţă), Florentina Iuşco (lungime) şi Rareş Toader (greutate).
Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 - 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 - 500 m);
Canotaj (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike);
Gimnastică artistică (6): echipa feminină (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă şi Andreea Preda); Andrei Muntean;
Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg)
Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber);
Judo (1): Alex Creţ (90 kg);
Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg);
Polo pe apă (13): 13 locuri cotă - echipa masculină;
Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
Tenis de câmp (3): Ana Bogdan (simplu feminin), Jaqueline Cristian (simplu feminin) şi Irina Begu (simplu feminin);
Tenis de masă (5): 3 locuri cotă - echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt); Bernadette Szocs şi Elizabeta Samara (simplu feminin), Ovidiu Ionescu şi Eduard Ionescu (simplu masculin);
Tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie;
Triatlon (1): Felix Duchampt;
Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 iulie - 11 august 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo