Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Patrick Mouratoglou redevine antrenor cu normă întreagă! Holger Rune, din nou "pe mâna" francezului

Nicu Savin

Actualizat 21/02/2024 la 20:30 GMT+2

Patrick Mouratoglou și Holger Rune au anunțat că vor lucra din nou împreună, după ce au întrerupt colaborarea în vara anului trecut. Danezul a declarat că s-a decis să reapeleze la serviciilor francezului pentru că sub îndrumarea acestuia a obținute cele mai importante rezultate din carieră. În același timp, Mouratoglou s-a arătat și el foarte încântat să revină în loja lui Rune.

Patrick Mouratoglou

Credit imagine: Getty Images

Holger Rune a trăit un zbucium continuu în ultimele luni, schimbându-și foarte des echipa de antrenori și colaboratori. Asta nu l-a ajutat deloc pe plan sportiv, iar danezul a luat o decizie care s-ar putea dovedi extrem de importantă pentru viitorul său. La câteva săptămâni de când a oprit colaborarea cu Boris Becker, Rune a anunțat că va fi antrenat din nou de Patrick Mouratoglou.
"Sunt încântat să reiau lucrul cu Patrick. Cu el am obținut unele dintre cele mai mari triumfuri ale carierei mele de până acum și abia aștept să țintim împreună următoarele titluri majore. Mergând mai departe, am avut discuții bune despre cum ar trebui să se desfășoare colaborarea noastră și am convenit asupra unei configurații puternice, care creează cele mai bune condiții pentru performanța mea.
Se știe că sunt hotărât să câștig titluri de Grand Slam și să ajung pe primul loc în clasamentul mondial. Aceste obiective necesită echipa de coaching potrivită. Uneori trebuie să încerci o varietate de lucruri pentru a afla ce funcționează și ce nu. În ultimele luni, am învățat multe despre ceea ce funcționează pentru mine și cred că Patrick este cea mai bună persoană care să conducă echipa și să mă ajute să-mi ating obiectivele.", a spus danezul pentru Tennis Majors.

Patrick Mouratoglou, antrenor cu normă întreagă al lui Holger Rune

La rândul său, Mouratoglou s-a arătat entuziasmat că va începe să lucreze din nou cu Rune: "Sunt încântat să încep o nouă colaborare cu Holger. În cunosc de când avea 13 ani și am crezut mereu în potențialul lui. Are obiective mari, și fac asta pentru el. Este începutul unei noi aventuri. Ne vedem la Acapulco, Indian Wells și Miami."
Așa cum a anunțat și francezul, noua sa colaborare cu Rune va începe odată cu turneul de la Acapulco de săptămâna viitoare. Conform sursei citate, Mouratoglou va fi personajul cheie din echipa de antrenori ai lui rune, dar va avea și ajutoaare. Kenneth Carlsen, fost jucător de tenis danez, va avea un rol de antrenor "secund", în timp ce Mike James va fi analist de date. De asemenea, Lapo Beccherini, un om din cadrul Academiei Mouratoglou, va avea și el un rol bine definit în staff.
Patrick Mouratoglou îl cunoaște pe Holger Rune încă din 2016, când danezul a intrat în programul de pregătire al Academiei antrenorului francez. După ce danezul a început să-și arate potențialul la cel mai înalt nivel, Mouratoglou a intrat cu drepturi depline în echipa sa, unde a stat între din octombrie 2022 până în august 2023, cu o mică pauză, între turneele de la Miami și Monte-Carlo.
Cu Mouratoglou în lojă, Rune a obținut cel mai important trofeu al carierei sale, câștigând Mastersul de la Paris, după o finală cu Novak Djokovic. Sub îndrumarea francezului, Rune a mai jucat alte două finale de Masters, la Roma și Monte Carlo, și a ajuns până pe locul 4 în clasamentul ATP. Marele minus al primei colaborări dintre cei doi a fost că danezul nu a reușit vreun rezultat notabil la turneele de Grand Slam.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo