Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pietrangeli, declarația zilei despre Jannik Sinner: "Nici diavolul nu l-ar învinge, e numărul 1!"

Irina Aldea

Publicat 02/04/2024 la 19:34 GMT+3

Jannik Sinner a avut câteva luni excepționale pe plan sportiv, iar italienii sunt de-a dreptul încântați de reușitele reprezentantului lor. Nicola Pietrangeli, unul dintre tenismenii de seamă ai Italiei, a oferit declarația zilei cu referire la elevul lui Darren Cahill.

Jannik Sinner

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner şi-a continuat debutul fantastic de sezon, reuşind să cucerească trofeul la turneul ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), în finala căruia l-a învins, duminică, în două seturi, scor 6-3, 6-1, pe bulgarul Grigor Dimitrov.
Câştigător în premieră al unui turneu de Grand Slam, Australian Open, în luna ianuarie, iar apoi al turneului ATP 500 de la Rotterdam, în februarie, Sinner a pierdut doar unul dintre cele 23 de meciuri pe care le-a disputat în 2024 şi a urcat pentru prima dată pe locul 2 mondial, depăşindu-l pe spaniolul Carlos Alcaraz.
CITEȘTE ȘI:

Nicola Pietrangeli, declarația zilei despre Jannik Sinner: "Nici diavolul nu l-ar învinge!"

Fost număr 3 mondial, Nicola Pietrangeli, considerat până nu demult cel mai bun jucător de tenis italian din istorie, s-a declarat extrem de încântat de evoluțiile lui Sinner, care pare de-a dreptul invincibil de câteva luni încoace. Fostul jucător, ajuns între timp la 90 de ani, spune cu încredere că Sinner este "deja numărul 1" în tenisul mondial masculin, fără a avea cu adevărat rival.
"Cred că în zilele noastre, pentru a-l învinge pe Sinner, trebuie să vină diavolul însuși în persoană. Și poate că oricum nu ar câștiga, pentru că și diavolul are unele defecte, în timp ce lui Sinner nu-i lipsește nimic", a spus Pietrangeli, potrivit Ubitennis. Mai mult, el a adăugat: "Jannik are totul, inclusiv entuziasm și energie. El este un campion cu majuscule. Cum poți să nu iubești un băiat de 22 de ani care joacă bine și este atât de amabil și politicos? Cei care vorbesc de rău despre el nu pot decât să-l invidieze...".
După două eşecuri în finală la Miami, în 2021 (în faţa polonezului Hubert Hurkacz) şi 2023 (în faţa rusului Daniil Medvedev), Sinner a ridicat trofeul în premieră la competiţia din Florida, trecându-şi în palmares totodată al doilea titlu de categoria Masters 1000, după cel cucerit anul trecut la Open-ul Canadei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo