Players' Voice | Matteo Berrettini: "Cu cât țintești mai sus, cu atât lucrurile sunt mai complicate"

Ultimul an a fost complicat dintr-un milion de motive și extrem de dificil pentru atât de mulți oameni în toată lumea. Pandemia de coronavirus a provocat atât de multă tristețe și a schimbat aspecte ale vieții pe care toată lumea, inclusiv eu, le-am crezut veșnice. Personal, pe terenul de tenis, lucrurile s-au schimbat și pentru mine. Așteptările pe care oamenii le au de la mine au crescut, iar asta a fost palpitant, dar și provocator în același timp. Bine, cred că majoritatea lucrurilor noi sunt așa.

În 2019 am ajuns în optimi la Wimbledon și am jucat cu Roger Federer pe Centre Court, a fost un rezultat uriaș pentru mine, un jucător care nu mai ajunsese niciodată atât de departe într-un turneu de Grand Slam. Apoi, ca o consecință, clasamentul meu a început să se îmbunătățească și un an mai târziu, la US Open în 2020, optimile de finală au fost percepute ca "nu îndeajuns de bune". Nu pentru ceea ce realizasem cu un an în urmă, nu pentru ceea ce devenisem.

Nu mi-a fost ușor să mă obișnuiesc cu presiunile care au apărut brusc, mai ales în privința clasamentului. În acel moment făceam totul pas cu pas, dar brusc am simțit că toată lumea așteaptă de la mine să mă dezvolt cât mai repede cu putință. Este ca și cum ai fi ales o cale, dar această cale devine brusc alta. Imaginați-vă asta: mergi pe un drum nu foarte aglomerat în ritmul tău, dar dintr-odată te trezești pe autostradă și totul merge atât de repede; trebuie să te adaptezi imediat pentru că altfel vei fi depășit imediat.

Când ajungi aproape de vârf, trebuie să te ocupi de mult mai mult decât de tenis, dar și de personal. Înainte, viața mea părea mult mai simplă; Merg la teren, joc tenis, mă gândesc să câștig. Astăzi, sunt atât de multe lucruri la care trebuie să ne gândim; gestionarea așteptărilor - atât a celorlalți, cât și a mea, dar și menținerea relațiilor pe care le am în afara terenului.

Chiar și cu familia și prietenii mei, lucrurile se schimbă pentru că nu îi văd la fel de des și e greu să te obișnuiești cu asta. Am înțeles că tenisul te poate îndepărta de viața pe care obișnuiai s-o ai cândva. Se simte ca și cum ai fi transferat în acest timp de dimensiune, în care ești doar tu și rezultatele tale. E nevoie de timp pentru a reajusta lucrurile și pentru a te obișnui cu noua realitate. Există jucători care se adaptează mai greu, în timp ce alții pot face asta mai repede. Pentru mine, familia și prietenii mei înseamnă atât de mult în viață și poate de aceea îmi ia puțin mai mult timp să ajung în acel punct.

Cu cât țintești mai sus, cu atât lucrurile devin mai complicate. Pentru că, pe lângă toate grijile tale legate de aspectele tehnice și fizice ale jocului tău, care sunt fundamentale, trebuie să antrenezi și "șeful", așa cum se spune la Roma, capul. Vă dau un alt exemplu, poți merge pe teren pentru antrenament și poți face minimul sau poți să te antrenezi și să-ți pierzi răsuflarea. Totul este în cap; felul în care abordezi ziua în fiecare dimineață când te trezești, acolo este diferența. Trebuie să-ți activezi mentalul pentru a ridica cu adevărat nivelul.

De multe ori sunt întrebat: "Te-ai uitat vreodată înapoi?" și spun: "Da, este frumos, dar vreau să privesc înainte". Lucrez la asta, pentru că a avea doar obiective legate de performanță poate fi uneori un lucru periculos. La final, adevăratul obiectiv este echilibrul; între unde ai început și unde vrei să ajungi; între stimulul muncii și bucuria de a o face și, mai presus de toate, fără a uita de ce te afli aici. Joc tenis pentru că îmi place. Este vorba despre atingerea acelui echilibru între a dori să evoluezi și să fii mai bun, dar în același timp să rămâi atașat de tine însuți. Nu este ușor, dar este ceea ce încerc să fac.

Obiectivele mele pe teren rămân aceleași; vreau să câștig turneul de la Roma și bineînțeles un turneu de Grand Slam. Sunt conștient că nu sunt obiective simple și nu este suficient doar să le dorești sau să te angajezi să le realizezi; există atât de mulți alți factori și poți să ai o cale dificilă. Dar cred că sunt pe calea cea bună; Nu simt că sunt la ani-lumină distanță de a reuși.

În ciuda ultimelor douăsprezece luni, pline de urcușuri și coborâșuri din punct de vedere al accidentărilor, nu au însemnat nimic în comparație cu ce s-a confruntat lumea, aș dori ca lumea să revină la normal pentru a fi un loc fericit în care să trăim, să creșten, să se îmbunătățească situația și toată lumea să poată lăsa în urmă toate dificultățile și suferințele pe care le-a provocat această pandemie. Privind în față, din punct de vedere sportiv, aștept cu nerăbdare să aduc fericire fanilor, să simt încă o dată adrenalina de a putea emoționa și inspira oameni de toate vârstele. Cu acest stimulent suplimentar, sper că rezultatele mele vor vorbi de la sine.

Lucrurile au fost într-adevăr puse în perspectivă și mă simt extrem de privilegiat și norocos să fiu în poziția în care sunt. Nu pot decât să sper că evoluțiile mele vor aduce cel puțin o anumită distragere, bunăstare și fericire pentru unii oameni care mă urmăresc cu speranță.