Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rybakina a rescris istoria după 12 ani! Elena a stârnit hohote de râs la Stuttgart, cu răspunsul ei

Maria Olteanu

Actualizat 20/04/2024 la 19:30 GMT+3

Elena Rybakina (4 WTA) s-a calificat în această seară în finala turneului de 500 de puncte de la Stuttgart, devenind prima jucătoare din istorie care a reușit să o învingă pe Iga Swiatek la acest turneu și să-i oprească supremația. Rybakina a fost mai apoi savuroasă la interviul de după meci.

Elena Rybakina

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina s-a calificat în această după-amiază în finala competiției de 500 de puncte WTA de la Stuttgart, după ce a trecut cu scorul 6-3, 4-6, 6-3 de liderul mondial și principala favorită a competiției, Iga Swiatek, în faza semifinală.
Rybakina a câștigat primul set, după ce a revenit de la 0-2, dar Iga a împins confruntarea în set decisiv. În ultima manșă, tot Rybakina a fost jucătoarea mai precisă, prima care reușește să îi administreze un eșec polonezei la Stuttgart și care reușește să o învingă într-o semifinală, pe zgură.
Pentru jucătoarea de pe locul 4 WTA aceasta este cea de-a 19-a finală a carierei și a 5-a din 2024, unde are un bilanț de 25 de victorii și 4 înfrângeri.
Tot în urma succesului de sâmbătă, Elena Rybakina devine prima jucătoare care ajunge în 5 finale în primele 4 luni ale anului, de la Victoria Azarenka, în 2012.

Rybakina, savuroasă după ce s-a calificat în finala turneului de la Stuttgart

Câștigătoarea turneului de 500 de puncte pleacă de la Stuttgart și cu o mașină, așa că jucătoarea din Kazahstan a fost informată la final că este la doar un meci distanță de această recompensă.
Răspunsul numărului 4 WTA a stârnit hohote de râs, pentru că mulți s-ar fi așteptat probabil la o altă reacție din partea Elenei.
"Ești la o victorie distanță de a pleca cu un Porsche...", i-a spus reporterul după acest meci. "Ei bine, băieți, de fapt nu am permis de conducere", a replicat Elena.
"A fost ca întotdeauna un meci foarte greu. Serviciul meu m-a ajutat foarte mult în momentele importante. M-am luptat pentru fiecare minge. A fost un meci foarte strâns. Sunt foarte fericită că am reușit să câștig și că am arătat un joc bun.", a spus Rybakina, după ce a învins-o pe Swiatek.
"Bineînțeles că amândurora ne place să dominăm punctul... nu a fost ușor să începem. Ea are o lovitură foarte bună. Și eu am un serviciu bun. A fost un fel de bătălie pentru cine începe să domine. Întotdeauna este greu să joci împotriva ei. Ne împingem una pe cealaltă. Sunt foarte fericită că astăzi am reușit să câștig.", a adăugat prima finalistă de la Stuttgart.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo