Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Irina Begu, calificare dramatică în sferturi la Praga! Poate să joace semifinala cu Simona Halep

Irina Aldea

Publicat 14/08/2020 la 14:39 GMT+3

Irina Begu a obținut calificarea în sferturile de finală la turneul de categorie Internațional de la Praga.

Irina Begu, numărul 72 WTA

Credit imagine: Getty Images

Irina Begu a avut o misiune foarte dificilă la turneul din capitala Cehiei. Clasată pe locul 82 WTA, Irina a început meciul cu elvețianca Leonie Kung ieri, însă din cauza întunericului, partida a fost întreruptă după un set câștigat de adversară, cu scorul de 7-6 (3). Azi, partida s-a reluat, iar Irina a revenit și s-a impus dramatic după trei orei și 30 de minute de joc, scor 6-7, 7-5, 7-6 (7).
În sferturile de finală, Irina Begu o va întâlni pe Sara Sorribes Tormo, locul 84 WTA. Dacă va trece de jucătoarea din Spania, Irina ar putea da în semifinale chiar peste Simona Halep, care va juca azi în compania polonezei Magdalena Frech. Până acum, Irina a trecut la Praga de Anastasija Sevastova, pe care a învins-o în două seturi scurte, scor 6-2, 6-2.

România, cu două reprezentante în sferturile de finală de la Praga

România a rămas azi cu doar două reprezentante pe tabloul de la Praga, după ce Ana Bogdan a fost nevoită să abandoneze în meciul cu Kristyna Pliskova. Românca a început foarte bine meciul, a condus cu 5-1, dar când adversara a pus o scurtă, Ana s-a grăbit la fileu și a suferit o accidentare care a pus capăt aventurii ei în Cehia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo