Ce urmează pentru Simona Halep, după eliminarea de la Hong Kong. Românca revine pe teren luna aceasta

Simona Halep a participat zilele acestea la turneul de 125 de puncte WTA de la Hong Kong, dar din păcate a fost eliminată astăzi la prânz în faza optimilor de finală de favorita 7 a competiției, Anna Blinkova, scor 2-6, 1-6. Pentru Halep urmează acum o nouă competiție în Hong Kong, peste circa trei săptămâni.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a revenit pe terenul de tenis, după o pauză de aproape 5 luni, recuperată și din dorința de a aduna cât mai multe meciuri, la capătul unei perioade extrem de complicate pentru ea.
Sportiva noastră a debutat cu succes la turneul de 125 de puncte de la Hong Kong, câștigând primul ei meci după o pauză de 777 de zile, scor 6-2, 4-6, 6-4, cu Arina Rodionova, miercuri, în primul tur al competiției.
Cu moralul ridicat, dar extrem de obosită, după cum a și mărturisit la finalul meciului, Halep a revenit la nici 24 de ore distanță de la acel succes pe teren, pentru jocul din optimile de finală, contra favoritei 7 a competiției, Anna Blinkova (78 WTA).
Halep, care urcase după primul meci 251 de poziții în clasamentul mondial, a început bine jocul din optimi, dar s-a prăbușit după doar câteva minute, adversara având per-total un meci facil, în care Halep a luat doar 3 game-uri.
Blinkova s-a impus cu 6-2, 6-1, iar Simona părăsește competiția, însă va rămâne cel mai probabil în zonă, pentru că a fost invitată la un alt turneu la Hong Kong, la finalul lunii.

Ce urmează pentru Simona Halep acum, după eliminare

Așa cum anunțase încă de acum câteva săptămâni, fostul lider mondial va mai participa la un turneu în Hong Kong, însă de această dată unul de categorie 250 WTA, programat în perioada 26 octombrie - 3 noiembrie.
Pe rețelele de socializare a apărut afișul oficial al turneului, iar Simona Halep se regăsește în imagine, alături de celelalte sportive a căror prezență în turneu a fost deja anunțată pentru competiția de la sfârșitul lunii.
Printre acestea, se numără Emma Răducanu, Leylah Fernandez, Wang Xi Yu și Yuan Yue, dar și Danielle Collins și Katie Boulter, ale căror nume nu au apărut încă pe site-ul oficial, așa cum se întâmplă și cu cel al Simonei Halep.
Nu este exclus însă, ca înaintea acestui turneu, Halep să mai participe și la turneul WTA 500 de la Tokyo, Toray Pan Pacific Open, programat în perioada 21-27 octombrie, după ce s-a scris că ar fi primit un wild-card.
Totul va depinde însă de cum se va simți în perioada următoare, iar dacă nu va vrea să mai aștepte încă trei săptămâni până la acea competiție, din Hong Kong, am putea să o vedem pe Halep și la Tokyo, mai devreme.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo