Turneul de la Doha marchează cel mai așteptat moment al începutului de sezon competițional 2021 în tenis: revenirea în circuit a elveţianului Roger Federer, care nu a mai jucat de peste un an, după eliminarea în penultimul act la Australian Open 2020. După 405 zile de pauză și două intervenții chirurgicale, campionul din Ţara Cantoanelor, în vârstă de 39 ani, îl va avea miercuri pe britanicul Daniel Evans (partida va începe în jurul orei 17:00).
Aflat pe locul 28 ATP, Daniel Evans l-a învins în runda inaugurală pe Jeremy Chardy, scor 6-4, 1-6, 6-2, după două ore și 16 minute de joc. De-a lungul timpului, Roger Federer și Daniel Evans s-au întâlnit de trei ori, iar de fiecare dată s-a impus elvețianul, fără ca britanicul să-și adjudece vreun set. Cei doi s-au întâlnit doar pe hard și iarbă și doar la turneele de Grand Slam.

Anunțul lui Roger Federer înaintea debutului la turneul de la Doha

Laver Cup
Cine câștigă a patra ediție a Laver Cup. Pariul lui Roger Federer înaintea evenimentului din Chicago
IERI LA 15:09
Vorbind cu jurnaliștii la Qatar Open, Federer a fost întrebat de ce crede că tânăra generație de jucători au dat greș în a-i înlocui pe el, Nadal și Federer până acum și de ce nu pot tinerii să se impună la turneele de Grand Slam. Roger a precizat că nu vede lipsa talentului la jucătorii tineri, dar crede că sunt ghinioniști să joace în aceeași eră cu el, Djokovic și Nadal – și speră că era Big Three nu se va încheia prea curând.
https://i.eurosport.com/2021/03/08/3008172.jpg
"Problema noii generații este că Novak, Rafa și eu nu am fost capabili să jucăm în alt mod. Poate că unul dintre tineri mă va învinge pe mine, dar apoi ar da de Novak, sau l-ar putea învinge chiar și pe Novak, dar apoi ar da de Rafa și tot așa. Le este greu pentru că mereu dau de unul mai bun, dar cred că vom vedea o schimbare majoră în anii ce vor urma. Tot ce știu în acest moment este că Rafa, Novak și eu vom continua să jucăm atât cât ne țin organismele și vom încerca să câștigăm cât mai multe titluri cu putință. Știu sigură că voi juca atât de mult cât îmi va permite genunchiul", a transmis Roger Federer la Doha.

Roger Federer revine în circuit după 13 luni de pauză

Roger Federer a beneficiat de un prim tur liber la turneul din Doha, iar acum îl întâlnește pe britanicul Daniel Evans, care a trecut de Jeremy Chardy în turul inaugural. Apoi, în sferturile de finală, Roger poate da peste Borna Coric, în semifinale poate juca împotriva lui Shapovalov sau a lui Goffin, iar în finală l-ar putea întâlni pe Dominic Thiem sau pe campionul en-titre, Andrey Rublev.
Federer a cucerit titlul la Doha de trei ori: în 2005, 2006 și 2011. La ultima ediție, cea din 2020, rusul Andrey Rublev a câștigat marele trofeu. La ediția din acest an, Roger Federer este cap de serie numărul doi la Doha, principalul favorit fiind Dominic Thiem. Austriacul a declarat că este un mare fan al elvețianului și de abia așteaptă să-l vadă în acțiune la Doha.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
22/09/2021 LA 08:58
Tenis
Roger Federer, nerăbdător să revină în competiții! Ce spune despre parcursul lui Djokovic din 2021
20/09/2021 LA 14:17