"Cred 100% că îl pot învinge pe Alcaraz!". I-a aruncat mănuşa lui Carlitos, înainte de finala de la Doha

Arthur Fils e într-o formă neaşteptat de bună, în condițiile în care a revenit de curând în circuit după problema gravă la spate pe care a avut-o, şi crede cu tărie în șansele sale, înainte de finala de la Doha. Misiunea va fi aproape imposibilă, în faţă urmând a-i sta Carlos Alcaraz, cel mai bun jucător al lumii, dar francezul e convins că poate câştiga.

Carlos Alcaraz durante l'edizione 2026 dell'ATP 500 di Doha

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz, liderul mondial, şi francezul Arthur Fils vor disputa finala turneului ATP 500 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.833.335 de dolari. Vineri, în prima semifinală, Alcaraz, recentul câştigător al Australian Open, a trecut în două seturi, 7-6 (7/3), 6-4, de rusul Andrey Rublev (14 ATP), campionul en titre din Qatar (care a obţinut titlul şi în 2020), şi şi-a trecut în cont a 11-a victorie în tot atâtea meciuri în acest sezon.
În cealaltă semifinală, numărul unu francez Arthur Fils l-a învins în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4), pe cehul Jakub Mensik (16 ATP, cel care îl eliminase pe Sinner) şi va disputa prima sa finală de la turneul de la Tokyo din 2024, unde a obţinea al treilea titlu din carieră.
În mai 2025, Fils a suferit o accidentare teribilă la spate, la Roland Garros, care s-a dovedit a fi mai gravă decât se credea inițial. A revenit la Toronto Masters 1000 două luni mai târziu, dar realizând că nu era la 100%, a decis să ia o pauză de șase luni pentru a se recupera total. La trei turnee distanţă după revenire, sportivul din Hexagon a ajuns la prima sa finală în aproape un an și jumătate și a promis că va da totul pentru a-l învinge pe Carlos Alcaraz, pe care încă nu l-a "doborât" în cele două întâlniri anterioare.
Cum precedentele meciuri cu ibericul au avut loc pe zgură și cum Fils a jucat excelent săptămâna aceasta, el crede că poate reuși o surpriză împotriva celui mai bun jucător din lume.
"Dacă tu crezi, atunci orice este posibil. Cred 100% în șansele mele în finala împotriva lui Carlos Alcaraz, voi ieși pe teren și voi lupta", a declarat Fils după semifinale.

Fils, înainte de finala cu Alcaraz: "Au fost 8 luni grele, în care am stat în pat şi m-am uitat la alţii"

Fils are un mare atu în perspectiva celui mai bun sezon din carieră: Goran Ivanisevic, fostul antrenor al lui Novak Djokovic, s-a alăturat echipei sale, astfel că, dacă va fi sănătos, cerul este limita pentru jucătorul francez în vârstă de 21 de ani.
Înainte de accidentare, Arthur Fils era clasat pe locul 14 în clasamentul ATP și avea aspirații mari, așa că, dacă își menține forma actuală, va reveni în curând în cursa pentru un loc în top 10. Totul se datorează muncii asidue după ce a îndurat cele mai grele luni din scurta sa carieră.
"Au fost 8 luni în care nu am jucat, a trebuit să îi urmăresc pe ceilalți jucători stând în pat A fost o încercare lungă și dificilă. Dar, astăzi, revenirea este și mai dulce. Să fiu în finală înseamnă mult pentru mine", a dezvăluit Arthur.
Începând de luni, Fils va urca cel puțin pe locul 33 în clasament, iar dacă îl va învinge pe Alcaraz, ar putea fi locul 26 ATP. Asta după doar trei turnee jucate de la revenirea sa și după ce a pierdut în prima rundă la Rotterdam. Împotriva lui Mensik, francezul a dat dovadă de o consecvență neobișnuită pentru un jucător care a lipsit de pe teren atât de mult timp, așa că Alcaraz va trebui să fie concentrat de la început pentru a evita o surpriză.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo