Polonezii, lăsați mască de gestul făcut Iga Swiatek în duelul cu Ostapenko de la Doha
Actualizat 14/02/2025 la 21:03 GMT+2
Iga Swiatek a fost învinsă categoric de Jelena Ostapenko, scor 3-6, 1-6, în prima semifinală a turneului WTA 1000 de la Doha. Letona a jucat excepțional, iar poloneza nu a avut reacție. Presa din țara numărului 2 WTA a remarcat faptul că Iga și-a pierdut controlul și a dat cu racheta de pământ, ceea ce i se întâmplă foarte rar și arată câtă frustrare a acumulat la partida din Qatar.
Iga Swiatek
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek a fost la două victorii distanță de al 4-lea titlu consecutiv la Doha, dar aventura sa de la actuala ediție s-a oprit în semifinale. Poloneza s-a duelat cu Jelena Ostapenko, o jucătoare în fața căreia pierduse primele 4 meciuri disputate, și nu a avut replică nici de această dată.
Letona a jucat un tenis aproape de perfecțiune și s-a impus cu 6-3, 6-1, în numai o oră și 11 minute de joc, devenind prima jucătoare din lume care obține 5 victorii în fața cvintuplei campioane de Grand Slam. În niciun moment Iga nu a fost în control, fiind incapabilă să găsească soluții la jocul ultra-ofensiv și de cele mai multe ori foarte precis al adversarei, astfel că înfrângerea, cea mai drastică din ultimii doi ani, a venit logic.
Presa din Polonia, uimită că Iga Swiatek și-a pierdut cumpătul în timpul duelului cu Ostapenko de la Doha
Presa din Polonia nu s-a ferit de cuvinte după meciul din Qatar și jurnaliștii leși au remarcat că Swiatek nu a fost ea însăși astăzi. Argumentul e că poloneza și-a pierdut cumpătul și a dat cu racheta de pământ la un moment dat, ceea ce i s-a întâmplat foarte rar pe parcursul carierei.
"Dezastrul lui Iga Swiatek de la Doha! A fost o dezamăgire", au titrat polonezii de la Sport.pl, care au insistat pe cele două momente de frustrare ale Igăi: "La mai puțin de 30 de minute de la începutul semifinalei de la Doha, Iga Swiatek a ajuns la prosop, dar nu pentru a-și șterge capul, ci pentru a-și acoperi fața pentru o lungă perioadă. Asta nu a fost suficient pentru a schimba situația de pe teren. După o oră, poloneza frustrată și-a dat drumul emoțiilor trântind racheta de pământ. Nici asta nu a ajutat-o să oprească viteza Jelenei Ostapenko, pierzând cu 3-6, 1-6.".
"Nu a fost ziua lui Igăi Swiatek, iar rivala ei a avut una grozavă. Ostapenko a câștigat neașteptat de ușor, loviturile ei încrezătoare și, cel mai important, precise au făcut-o pe poloneză neputincioasă uneori.
Swiatek a simțit multă frustrare. În al doilea set, după una dintre loviturile ei nereușite, chiar și-a aruncat racheta pe teren, lucru care i se întâmplase doar ocazional în cariera ei de până acum. Din fericire, a părut că păstrează un pic de bun simț prin toate acestea, trântind-o de pământ fără să o strice. Arbitrul a fost milostiv. Poloneza nici măcar nu a primit un avertisment pentru acest lucru.", au scris și jurnaliștii de la Eurosport.pl.
Ultima dată când Swiatek a suferit o înfrângere atât de clară a fost în semifinalele de la Indian Wells 2023, unde a cedat cu 2-6, 2-6 contra Elenei Rybakina. De altfel, în ultimii 5 ani, poloneza a mai pierdut doar alte 3 meciuri câștigând doar 4 game-uri: cu Jessica Pegula la United Cup 2023 (2-6, 2-6), cu Gabrine Muguruza la Dubai 2023 (0-6, 4-6) și cu Svetlana Kusentsova la Doha 2022 (2-6, 2-6).
Prin înfrângerea cu Ostapenko de la Doha, Iga Swiatek a ratat șansa de a se apropia amenințător de Aryna Sabalenka în clasamentul WTA. Bielorusa rămânea oricum lider și dacă Iga ar fi cucerit trofeul în Qatar, dar ecartul s-ar fi redus considerabil. Așa, diferența e acum de 796 de puncte și Aryna va rămâne în frunte și după turneul de la Dubai de săptămâna viitoare, unde are de apărat puține puncte, anul trecut fiind eliminată în sferturi.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo