"Rafa, pe cine ai vrea să antrenezi?". Răspunsul total neașteptat al uriașului Nadal
Publicat 20/07/2022 la 07:47 GMT+3
Rafael Nadal a dezvăluit că nu se vede antrenând, după ce va "agăța racheta în cui". "Matadorul" a admis că se va ocupa de Academia care îi poartă numele, dar nu se vede ghidând cariera altui sportiv în tenis.
Spain's Rafael Nadal holds a press conference on the eleventh day of the 2022 Wimbledon Championships at The All England Tennis Club in Wimbledon, southwest London, on July 7, 2022. - Rafael Nadal announced today that he is withdrawing from Wimbledon afte
Credit imagine: Getty Images
Ajuns la 36 de ani, Nadal continuă să rescrie istoria tenisului, în ciuda accidentărilor. A câștigat două Grand Slamuri în 2022, ajungând la 22 de astfel de turnee câștigate și doar o ruptură abdominală de 7 milimetri l-a privat de posibilitatea de a câștiga și la Wimbledon.
Vârsta, sindromul Muller-Weiss și repetatele probleme din zona abdominală fac ca "Matadorul" să nu mai aibă foarte mulți ani în tenis, astfel că jurnaliștii din Vest au crezut că acesta se pregătește deja de viitoarea meserie, de antrenor. Trecerea firească pentru cineva atât de pasionat de tenis, așa cum e Rafa.
Nadal nu își dorește să antreneze
Întrebat ce jucător i-ar plăcea să antreneze, Nadal a dezvăluit că nu va îmbrățișa această meserie, deși va rămâne în continuare atașat de sportul alb, prin intermediul Academiei care îi poartă numele.
"Nu sunt sigur că voi antrena vreodată. Chiar dacă mă voi retrage, voi fi mereu un sportiv, așa mă voi considera. Dar nu știu dacă meseria de antrenor mi se potrivește. E adevărat, sportul este marea mea pasiune și o voi practica atâta timp cât îmi permite corpul. Dar, mai departe, nu știu. Voi fi mereu implicat în Academie, care este un proiect pe care l-am început acum câțiva ani și care ia amploare. Chiar sper să-i pot dedica mai mult timp decât astăzi. Acolo sunt jucători extrem de talentați și sper ca o viitoare vedetă a tenisului să fie deja printre noi. Dar nu cred că sunt persoana ideală pentru a antrena un jucător... Deocamdată, nu cred, deși, după cum se spune, nu trebuie să spui niciodată "niciodată"!", a spus Nadal, citat de welovetennis.fr.
Nadal e de departe cel mai apreciat jucător din circuit de către ceilalți tenismeni. Iga Swiatek, De Minaur, Carlos Alcaraz, Sebastian Korda, Denis Shapovalov, Casper Ruud, Jannik Sinner, Andrey Rublev sau Daria Kasatkina sunt doar câțiva dintre jucătorii care au recunoscut că îl au ca idol pe spaniol. Iar acest lucru are doar parțial legătură cu valoarea sa incontestabilă și cu puterea incredibilă de a lupta, cei mai mulți fiind impresionați de bunul-simț, modestia și umanitatea lui Rafa. Un astfel de om ar fi ideal drept mentor pentru un jucător de top, care să facă mare performanță, dar sportivul din Manacor nu dorește să antreneze, cel puțin pentru moment.
Marele obiectiv al lui Nadal în acest final de sezon va fi US Open, unde țintește al 5-lea titlu și al 23-lea trofeu de Grand Slam. După Roland Garros, cucerit de 14 ori, competiția de la Flushing Meadows i se potrivește cel mai bine ibericului, pentru că e una destul de lentă. În măsura în care se va impune la New York, Rafa se va consola cu faptul că nu a pierdut vreun meci în turneele de Grand Slam, în 2022, deși Marele Șlem a rămas un vis interzis.
US Open e în direct pe Eurosport și Eurosport Player, în perioada 29 august - 11 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo