Rafael Nadal a comis o eroare care i-ar putea încheia cariera! Verdictul dat de o fostă mare campioană

Rafael Nadal a susținut ieri la Mallorca o conferință de presă în care a transmis că se retrage de la Roland Garros 2023, iar că 2024 e probabil ultimul an al său în circuitul profesionist de tenis. Rennae Stubbs, fost lider mondial la dublu, a scos în evidență eroarea uriașă pe care a comis-o ibericul, greșeală care-i poate încheia cariera.

Nadal Press conference: Nadal won't be at Roland Garros but hopes to be back on 2024. (ENG)

Sursa video: Eurosport

Faptul că Rafael Nadal a încercat să joace în ciuda unei accidentări la Australian Open 2023 nu a fost cea mai înțeleaptă decizie, este de părere Rennae Stubbs, fost lider mondial în proba de dublu. Nadal a informat ieri publicul despre retragerea de la Roland Garros 2023 în cadrul unei conferințe de presă. El a declarat că nu și-a revenit încă după accidentarea la șold care l-a ținut departe de competiție din ianuarie.
Campion de 14 ori la Roland Garros, Nadal i-a luat prin surprindere pe experții din tenis. Antrenoarea, comentatoarea sportivă și fosta mare tenismenă de dublu Rennae Stubbs a vorbit despre înfrângerea din turul 2 suferită de Nadal în fața lui Mackenzie McDonald la Australian Open, la începutul acestui an.
CITEȘTE ȘI:

Rafael Nadal a comis o eroare care i-ar putea încheia cariera – Rennae Stubbs

În timpul meciului a fost evident că spaniolul era accidentat, dar a încercat să joace oricum, sfidând problemele fizice pe care le avea. În cele din urmă, a pierdut cu 6-4, 6-4, 7-5 în fața americanului McDonald. Rennae Stubbs, între timp, crede că Rafael Nadal poate ar fi trebuit să se retragă din meci în loc să încerce să câștige cu orice preț.
"Vești triste despre Rafael Nadal, nevoit să se retragă de la Roland Garros. Am stat lângă teren când s-a accidentat la Australian Open și nu mi-a venit să cred că a continuat să încerce să joace. Privind retrospectiv, poate că nu ar fi fost cel mai înțelept să continue să joace acel meci? E nasol să nu-l avem la Paris", a scris Rennae Stubbs pe Twitter.
Rafael Nadal a dezvăluit în timpul conferinței de presă din 18 mai că 2024 va fi probabil ultimul an al carierei sale. Spaniolul a câștigat 22 de titluri de Grand Slam de când a devenit profesionist, în 2001. El are în total 92 de titluri ATP la simplu, inclusiv 36 de titluri ATP Masters 1000. De asemenea, a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing și are cinci trofee de Cupa Davis cu Spania. În martie, Nadal a ieșit din Top 10 ATP pentru prima dată din 2005. El se află în prezent pe locul 14, o scădere și mai mare fiind iminentă după Roland Garros, deoarece va pierde 2000 de puncte dacă nu va apărea pe tablou, părăsind Top 100 ATP.
Roland Garros 2023 se desfãșoarã în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vãd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo