"Rafael Nadal ar fi fost suspendat dacă era ciclist și nu tenismen! Nu e un bun model de urmat!"
Jerome Pineau, fost ciclist profesionist francez, a lansat un atac dur la adresa lui Rafael Nadal. Acesta susține că legenda tenisului spaniol nu este un model pentru tinerii sportivi și afirmă că, dacă ar fi concurat în ciclism, spaniolul ar fi fost sancționat pentru utilizarea calmantelor în timpul competițiilor.
Davis Cup : Nadal bids tearful farewell as career ends after Davis Cup defeat
Sursa video: SNTV
Cariera lui Rafael Nadal a inspirat generații întregi de sportivi, iar capacitatea sa de a concura la cel mai înalt nivel în ciuda numeroaselor probleme fizice a fost considerată de mulți drept una dintre cele mai impresionante demonstrații de reziliență din sportul modern. Cu toate acestea, nu toată lumea privește această latură a parcursului său profesional ca pe un exemplu demn de urmat.
Fostul ciclist profesionist francez Jerome Pineau a stârnit controverse după ce a criticat public modul în care Nadal și-a gestionat accidentările și durerile de-a lungul carierei. Într-un interviu preluat de presa franceză, Pineau a precizat că îl admiră pe spaniol pentru talentul, forța mentală și etica sa de muncă, însă consideră că mesajul transmis tinerilor sportivi este problematic.
"Nu, Nadal nu este un model pozitiv pentru tinerii sportivi. Voi spune simplu că, având în vedere ceea ce face și ceea ce spune, dacă ar fi fost ciclist, ar fi fost suspendat pentru că ar fi concurat sub influența calmantelor", a declarat francezul.
CITEȘTE ȘI:
- Sinner rupe tăcerea, cu o săptămână înainte de Wimbledon: "E o parte bună în eliminarea de la Paris"
- Novak Djokovic a ajuns la borna 1000! Sârbul vrea să doboare un alt record deținut de Federer
Rafael Nadal, criticat pentru cum și-a gestionat accidentările de-a lungul carierei
Pineau a criticat și ceea ce consideră a fi o diferență de standarde între disciplinele sportive, susținând că fostul lider mondial ATP și-a împins corpul dincolo de limitele normale în încercarea de a continua să concureze la cel mai înalt nivel.
Fostul rutier a mers și mai departe, afirmând că Nadal nu poate reprezenta un exemplu atunci când vine vorba despre gestionarea propriului corp și a problemelor fizice: "Nu poate fi un model atunci când își ignoră corpul, se forțează și mai mult până când simte durere și își provoacă noi afecțiuni pentru a trata o problemă cronică", a adăugat Pineau.
În contrast cu filosofia care l-a consacrat pe Rafael Nadal, francezul susține o abordare opusă. În opinia sa, sportivii de elită ar trebui să își întrerupă activitatea atunci când apar probleme medicale și să revină în competiție doar după o recuperare completă.
În orice caz, pentru numeroși fani și specialiști, Nadal rămâne simbolul suprem al spiritului de luptă și al sacrificiului pentru performanță. Pentru alții, însă, disponibilitatea sa de a evolua în ciuda durerilor și accidentărilor ridică întrebări legate de limitele pe care un sportiv ar trebui să fie dispus să le depășească. În ciuda dificultăților de care s-a lovit, spaniolul a reușit să cucerească 22 de titluri de Grand Slam și să-și consolideze statutul de unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)