Rafael Nadal, înaintea turneului Masters 1000 de la Toronto: "Nu sunt încă la cel mai bun nivel"

Rafael Nadal se pregătește de turneul Masters 1000 de la Toronto, după ce a fost eliminat devreme săptămâna trecută la turneul ATP 500 de la Washington.

Nadal cae ante Harris en Washington

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal, fostul număr 1 mondial, a revenit pe circuit după eliminarea din semifinalele turneului de la Roland Garros, acolo unde a fost învins de marele său rival, Novak Djokovic. După turneul de la Paris, Nadal a luat o pauză din cauza unei accidentări la picior, care l-a forțat să rateze turneul de la Wimbledon și Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Acesta a jucat pentru prima oară în cariera sa la turneul de la Washington, turneu ce dă startul sezonului de hard nord-american. Nadal a fost eliminat în optimi de sud-africanul Lloyd Harris, după ce în turul anterior a avut un meci de peste 3 ore cu americanul Jack Sock.
"O iau de la zi la zi. Cel mai important este să îmi îmbunătățesc jocul, acesta este obiectivul principal la Toronto. Vin aici să încerc să câștig, dar să îmi refac și piciorul. Săptămâna trecută am avut câteva probleme cu piciorul în primul meci, dar în al doilea meci m-am simțit mai bine. Chiar dacă am pierdut, acesta este un lucru pozitiv pentru mine. Nu sunt încă la cel mai bun nivel, dar m-am antrenat și mă simt mai bine ca la Washington. Sper să fiu capabil să joc cât mai bine aici", a spus Nadal înaintea turneului de la Toronto.
Nadal nu va juca în primul tur, iar în turul al doilea îl poate întâlni din nou cel care l-a învins la Washington. Lloyd Harris (50 ATP) îl poate întâlni în turul al doilea pe campionul spaniol în cazul în care va trece în primul tur de canadianul venit din calificări, Brayden Schnur (250 ATP).

PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DE PE EUROSPORT PLAYER DE LA TORONTO ATP 1000:

18:00
19:30
21:00
23:00
00:30
02:00
03:30
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo