Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Reacția lui Rafael Nadal după eliminarea surprinzătoare de la Washington! "Nu am avut două luni ușoare"

Bianca Dumitru

Publicat 07/08/2021 la 05:37 GMT+3

Rafael Nadal a fost învins în turul 3 al turneului de la Washington de către Lloyd Harris, numărul 50 ATP. În urma înfrângerii, ibericul s-a arătat mulțumit de evoluția sa, punctând că a revenit pe teren după o pauză de 20 de zile.

Nach Sieg über Sock: Rafael Nadal unterliegt im Achtelfinale von Washington Lloyd Harris in drei Sätzen

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal a revenit pe teren, după ce a pierdut în semifinale la Roland Garros în fața lui Novak Djokovic, cu o victorie chinuită la Washington. Lipsa de formă a ibericului s-a văzut, însă, în al doilea meci din America, în care numărul 3 ATP a fost eliminat de către Lloyd Harris în trei seturi, scor 6-4, 1-6, 6-4.
După înfrângere, Nadal a declarat că este totuși mulțumit de ceea ce a arătat pe teren, punctând că din cauza problemelor fizice nu a mai intrat pe teren timp de 20 de zile înaintea competiției din SUA.
"Am putut să mă mișc puțin mai bine, asta este foarte important, mai ales pentru mine personal, să mă bucur în continuare de sport și să am energie, crezând că lucrurile importante sunt posibile.
Și apoi trebuie să-mi îmbunătățesc jocul în continuare. E adevarat. Sincer, nu am avut două luni ușoare. Am avut o mulțime de probleme cu piciorul. Nu am fost capabil să exersez în fiecare zi în care mi-am dorit asta, dar am făcut cât am putut și am muncit din greu aici.
Cel mai bun lucru este că piciorul meu a fost mai bine astăzi decât ieri, deci aceasta este cea mai bună știre posibilă", a declarat Rafael Nadal.

Ce urmează pentru Nadal

În următoarea perioadă, Rafael Nadal va evolua la turneele Masters de la Toronto (9-15 august) și Cincinnati (15-22 august), iar apoi va participa la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.
La Toronto, ibericul va încerca să-l depășească pe Novak Djokovic la numărul de titluri ATP Masters 1000 cucerite, în prezent cei doi sportivi fiind la egalitate, cu câte 36 de trofee. Nadal are o șansă importantă în condițiile în care mai mulți sportivi importanți din top 10 vor lipsi de la acest turneu, fiind vorba, printre alții, de Roger Federer, Alexander Zverev și Matteo Berrettini.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo