#ReveniriDeLegendă Meciul anului la Roland Garros! Revenire de la 1-5 în decisiv, după ce s-au salvat 7 mingi de meci
Publicat 06/06/2021 la 21:47 GMT+3
Meci epic jucat în optimile de dublu feminin, unde favoritele 1, Hsieh/Mertens, au cedat în faţa lui Mattek-Sands/Swiatek. S-a terminat 5-7, 6-4, 7-5, la capătul unei partide incredibile, în care Sands/Swiatek au fost conduse cu 5-1 în decisiv şi au reuşit să salveze 7 mingi de meci înainte de a se impune.
Roland-Garros: Match point Hsieh/Mertens v Mattek-Sands/Swiatek
Credit imagine: Eurosport
De departe cel mai dramatic meci din competiţia de dublu de la Roland Garros 2021 a avut loc în această seară, în faza optimilor. Hsieh şi Mertens, favoritele unu, ştiau că vor avea o misiune dificilă în faţa perechii Mattek-Sands/Swiatek, dar puţini puteau anticipa un asemenea deznodământ. Confruntarea a durat 3 ore şi 13 minute şi a fost marcată de dramatism extrem.
Revenire incredibilă la Roland Garros pentru perechea Mattek-Sands/Swiatek
După un prim set de peste o oră, capii de serie numărul unu au trecut în avantaj, scor 7-5. Swiatek şi colega sa au arătat că nu vor renunţa uşor şi au revenit în meci, dar startul decisivului le-a adus repede la 1-5 şi partida părea încheiată. Doar că din acel moment Sands şi Swiatek au câştigat toate gameurile, salvând pe parcurs nu mai puţin de 7 mingi de meci.
În sferturile de finală, Mattek-Sands şi Swiatek vor întâlni învingătoarea confruntării Jurak/Klepac - Chan/Chan.
În aceeaşi fază a competiţiei de dublu a ajuns şi Irina Begu, care, alături de Podorska, a trecut uşor, 6-3, 6-1, de perechea Burel/Paquet. În sferturi, cele două vor întâlni câştigătoarea duelului Fichman/Olmos - Martic/Rogers.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo