Roger Federer, apariție surpriză la Shanghai, alături de Na Li. Ce a spus despre revenire + Rafa Nadal

De când Roger Federer s-a retras din tenis, anul trecut, elvețianul nu a încetat să primească omagii în cadrul unora dintre cele mai importante turnee din circuit. Acesta a fost și cazul competiției de la Shanghai, acolo unde Roger a apărut pe teren alături de Zhizhen Zhang și Na Li.

Zhizhen Zhang, Roger Federer, Na Li

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer a bifat o apariție surpriză la turneul de la Shanghai, acolo unde se desfășoară competiția Masters 1000. Elvețianul, dublu campion la Shanghai, a intrat pe teren pentru o mică prezentare cu scopul de a-l omagia pe al doilea cel mai longeviv lider mondial din istorie. Pe un ecran gigantic au fost proiectate cele mai bune momente ale lui Roger la Shanghai.
picture

Betano - Shanghai

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Shanghai de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Împreună cu Zhizhen Zhang și Li Na, Federer a împărtășit un moment frumos adresându-se publicului pentru a-i mulțumi pentru dragostea de care a dat dovadă de-a lungul carierei sale. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost proiecția unor imagini cu Rafa Nadal, bunul său prieten împotriva căruia a jucat de mai multe ori în China.
CITEȘTE ȘI:

Roger Federer, aparației surpriză la Shanghai, alături de Na Li

"Am jucat extrem de bine în acea finală din 2017. Am avut un an fantastic când am revenit după problemele mele la genunchi. A fost ultima dată când am câștigat Masters-ul de la Shanghai. Mă bucur că am câștigat acea finală pentru că îmi plac bătăliile pe care le-am avut cu Rafa. Am jucat împotriva lui în multe ocazii. Aproape, nu pe toate terenurile, dar în aproape toate competițiile mari din lume. Mă bucur că am putut să o facem aici. Nu doar o dată, ci de trei ori", a transmis el pe teren, fiind vizibil emoționat.
Zhizhen Zhang l-a întrebat pe Roger Federer chiar pe teren dacă există șansa ca el să revină în circuit, dacă are vreun impuls de a se întoarce. Elvețianul a dat un răspuns fără echivoc, fără a lăsa loc de interpretări: "Sunt foarte fericit așa cum sunt acum, retras. Nu există nicio șansa ca eu să revin", a spus Roger cu un zâmbet larg pe față.
Turneul ATP 1000 de la Shanghai se desfășoară în perioada 4-15 octombrie, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo