Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roger Federer, veste extraordinară pentru fani! De ce spune că "trebuie" să rămână în formă

Irina Aldea

Publicat 14/10/2023 la 10:32 GMT+3

Roger Federer a mers în China pentru a fi omagiat la turneul de la Shanghai. Acolo, elvețianul a transmis, printre altele, că intenționează să joace mai multe turnee demonstrative, confirmându-le fanilor săi că nu a renunțat complet la tenis.

Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Aflat în China, la Shanghai, Roger Federer a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului chinez. Fiind însoțit de Zhizhen Zhang și Na Li, "Swiss Maestro" s-a bucurat de mai multe momente frumoase pe terenul de tenis, acolo unde a rememorat cele două triumfuri pe care și le-a trecut în palmares de-a lungul carierei.
Betano - Shanghai
Toată emoția de la Shanghai de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
A trecut mai bine de un an de când Roger Federer a agățat racheta în cui după ce a participat la ultimul său meci de dublu competitiv din Laver Cup, alături de Rafael Nadal. În tot acest timp, Roger și-a petrecut timpul doar alături de familia sa, vizitând o mulțime de locuri pe care nu a avut șansa să le vadă așa cum și-ar fi dorit atunci când era în circuit.
CITEȘTE ȘI:

De ce spune Roger Federer că "trebuie" să rămână în formă

La Shanghai, în cadrul unei conferințe de presă, Roger Federer a recunoscut că a încercat să rămână în formă în tot acest timp, să meargă la sală și să fie pregătit, asta pentru că intenționează să revină pe teren, dar nu în competiții, ci doar pentru meciuri demonstrative: "Am încercat să merg la sală de patru ori pe săptămână, lucru care încă nu-mi vine să cred că îl fac. Acasă am niște aparate pe care le-am cumpărat la doar o săptămână după Laver Cup de la Londra.
În cele din urmă, când am terminat cu școala, mi-am făcut acasă o sală de sport, dar e un pic ciudat să o folosesc după ce m-am retras, așa că acum trebuie să o folosesc. Nu joc mult tenis, așa că trebuie să fiu atent la ceea ce mănânc. Mi-ar plăcea să mai joc câteva meciuri demonstrative, așa că trebuie să mă mențin în formă. Eu fac totul: cardio, greutăți. Trebuie să fii atent. Cu cât te miști mai puțin, cu atât te doare mai mult corpul, așa că eu cred că este întotdeauna un lucru pozitiv să te miști. Mă face să mă simt mai bine, asta e sigur", a declarat Federer, după cum relatează site-ul oficial ATP.
Turneul ATP 1000 de la Shanghai se desfășoară în perioada 4-15 octombrie, în direct pe Eurosport 2 și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo