Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ruud, după finala cu Nadal: "Cu toții îi cunoaștem măreția. Am simțit acum și eu ce fel de campion e!"

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 05/06/2022 la 18:59 GMT+3

Declarații măgulitoare ale lui Casper Ruud despre idolul său, Rafael Nadal. Norvegianul de 23 de ani promite ca într-o zi să câștige și el un turneu de Mare Slam

Casper Ruud.

Credit imagine: Getty Images

De MARIAN URSESCU
Casper Ruud a făcut turneul vieții la Roland Garros. Primul norvegian care a ajuns într-o finală de Mare Slam, din istorie. La doar 23 de ani, Casper Ruud nu a avut, efectiv, ce să-i facă lui Nadal. A fost copleșit de miză, de numele adversarului, de idolul său pe care-l întâlnea pentru prima dată în carieră!
În 2022, Ruud a continuat parcursul foarte bun din 2021, când a câștigat cinci turnee ATP. În acest an și-a adjudecat titlu cu numărul 7 din carieră, Argentina Open. Dar cele mai bune jocuri, norvegianul avea să le facă la Paris. A trecut pe rând de Jo-Wilfried Tsonga, Emil Ruusuvuori, Lorenzo Sonego, Hubert Hurkacz, Holger Rune și Marin Cilic.
De luni, va ocupa locul 6 ATP, cea mai bună poziție din carieră pentru norvegianul care se antrenează la Academia ”Rafael Nadal” din Manacor.
Toni Nadal, directorul Academiei Rafa Nadal, este încântat să-l aibă pe primul elev de la centrul său de la Manacor într-o finală majoră:"Dacă trebuie să pierdem cu unul, mai bine pierdem cu Rafael pentru că deja a spus că este idolul lui",a declarant Toni Nadal.
Casper Ruud

"Ești o inspirație pentru mine și pentru toți fanii tenisului!"

"Este pentru prima oară când sunt pe o astfel de scenă. Cel mai important lucru este să-l felicit pe Rafa. E pentru a 14-a oară când câștigi aici, al 22-lea turneu de Mare Slam. Cu toții îți cunoaștem măreția și am văzut ce campion ești. Nu sunt primul care pățește așa ceva, am simțit pe propria mea piele ce însemană să te întâlnesc aici. Te felicit Rafa, atât pe tine, cât și pe echipa ta. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, ești o inspirație pentru mine și pentru toți fanii tenisului. Sper să continui să joci”, a declarat Casper Ruud la finalul partidei pierdute 3-6, 3-6, 0-6.
"Sper să continuu la fel de bine și în următorii ani, alături de echipa mea. Visez să fim împreună mulți ani și să bifăm multe alte finale. Vreau să le mulțumesc și parizienilor, a fost o experiență minunată pentru mine să joc în fața a atâtor fani. Toți v-ați purtat foarte frumos cu mine în aceste săptămâni și nu pot să vă mulțumesc suficient. Asta îmi dă motivație pentru a mă întoarce", a mai spus norvegianul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo