Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Svitolina joacă pentru întreg poporul ucrainean la Roland Garros! "Vreau să le dau lumina"

Dani Morar

Actualizat 30/05/2023 la 14:30 GMT+3

Elina Svitolina a transmis un mesaj plin de emoție pentru întreg poporul ucrainean, după ce s-a calificat în turul 2 la Roland Garros. Fostul număr 3 mondial o va înfrunta pe australianca Storm Hunter în runda secundă, fiind favorită la calificare.

Svitolina - Trevisan - Roland-Garros Rezumat

Elina Svitolina s-a calificat în turul 2 la Roland Garros, după o victorie în două seturi cu italianca Martina Trevisan. Fosta jucătoare de pe locul 3 WTA s-a impus cu 6-2, 6-2, la capătul unei ore și 12 minute de joc și va juca pentru calificarea în runda următoare cu Storm Junter, 204 WTA.
Svitolina a luat o pauză de 16 luni din circuit, în urma declanșării războiului dintre Rusia și Ucraina, timp în care a dat naștere primului copil. Ea a transmis un mesaj emoționant după victoria din primul tur de la Roland Garros, declarând că încercă să le dea lumina speranței tuturor compatrioților.
"Această pauză m-a ajutat mult să realizez în ce etapă a vieții mele mă aflu. Care sunt prioritățile. Și, cât despre mine, încerc să ajut cât de mult pot ucrainenii, copiii ucraineni, ei sunt viitorul.
Este extrem de important să le dăm lumina, acest viitor pe care ei îl pot avea, motivația, de asemenea, pentru că este extrem de greu pentru ei să trăiască sub amenințarea bombelor și a alarmelor. Am încercat să le ofer bucurie și ajutor cât de mult pot.
Desigur că totul a fost foarte dificil pentru noi. Tot ce se întâmplă e nou. Nimeni nu îți spune cum să reacționezi atunci când e război. Câțiva jucători erau acolo, au încercat să scape în momentul invaziei.
Este atât de greu și nimeni nu te ghidează, nu îți spune ce să faci sau cum să reacționezi. Pentru mine a fost imposibil să joc atunci când a început războiul. Am fost în Monterey și am jucat la Indian Wells. Am mai jucat câteva turnee, dar nu mai puteam continua din punct de vedere emoțional. A fost prea mult pentru mine. Mi-a luat câteva luni să mă calmez, să încerc să realizez ce e cu adevărat important", a declarat Svitolina.
Citește și:

Aryna Sabalenka vrea ca războiul să înceteze

În ciuda tuturor declarațiilor contra-război pe care le-a avut, Sabalenka tot nu a scăpat de criticile colegelor din Ucraina: "Mi-aș dori să depindă de mine ca războiul să înceteze. Înțeleg de ce tenismenii ucraineni nu vor să dea mâna cu mine, știu că se confruntă cu criticile compatrioților lor dacă o fac.
Părerea mea este că politica nu ar trebui să fie atât de prezentă în sport, dar le înțeleg poziția și nu am nicio problemă. Dacă este mai bine pentru ei să nu-mi strângă mâna, o accept. Dacă sunt oameni care mă urăsc pentru că sunt din Belarus, nu pot face nimic pentru a schimba asta și vreau să nu-mi mai irosesc energia pentru asta", a afirmat Aryna Sabalenka, o mare favorită la titlul de la Roland Garros 2023.
Roland Garros 2023 se desfãșoarã în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vãd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo