Carlos Alcaraz nu se lasă "păcălit" de Djokovic la Roland Garros! "Trebuie ținut în lumina reflectoarelor!"

Carlos Alcaraz s-a calificat duminică în turul al doilea la Roland Garros, iar la conferința de presă a vorbit despre Novak Djokovic, campionul en-titre de la Paris. Sârbul nu traversează cea mai bună formă, însă ibericul spune că liderul mondial din ATP "trebuie ținut în lumina reflectoarelor!"

Rezumatul meciului Alcaraz - Wolf, în turul 1 la Roland Garros! Ibericul, antrenament cu public

Sursa video: Eurosport

Carlos Alcaraz, cel mai tânăr lider mondial din istorie, a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, învingându-l fără probleme, cu 6-1, 6-2, 6-1, pe americanul Jeffrey John Wolf, venit din calificări, duminică, în runda inaugurală.
Banner Betano 2024 Roland Garros

Banner Betano 2024 Roland Garros

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Semifinalistul ediţiei trecute, care a venit la Paris cu probleme fizice, s-a impus după o oră și 51 de minute de joc în faţa unui jucător care nu a învins niciodată un adversar de top 10. Alcaraz va juca în turul secund cu olandezul Jesper de Jong, venit din calificări, care a trecut spectaculos de Jack Draper în runda inaugurală.
CITEȘTE ȘI:

Alcaraz nu se lasă "păcălit" de Djokovic la Roland Garros! Mesajul lui Carlitos

Novak Djokovic nu traversează cea mai bună formă a sa. Din cinci turnee pe care le-a disputat în acest sezon, Nole nu a ajuns încă în vreo finală, cel mai bun rezultat al său fiind semifinală, fază pe care a atins-o la Australian Open, Monte Carlo și Geneva. Sârbul a precizat la conferința de azi că are speranțe mari, dar așteptări scăzute.
Totuși, Carlos Alcaraz, care a fost eliminat anul trecut în semifinale la Roland Garros de Djokovic, nu crede în slăbiciunea sârbului și îndeamnă pe toată lumea să fie atentă la ce face Nole fiindcă e de fiecare dată un alt jucător la turneele de Grand Slam: "Asta înseamnă cât de rău este pentru noi fiindcă l-am văzut câștigând totul. Nici trei semifinale nu e rău, faptul că nu a câștigat nimic înainte de Paris pare super ciudat, dar până la urmă și el însuși a spus că nu vine într-un moment foarte bun aici.
Totuși, eu spun mereu și cred că Djokovic are capacitatea, chiar dacă nu ajunge la nivelul pe care și-l dorește, să vină aici și să câștige turneul jucând la un nivel stratosferic. Trebuie să îl ai mereu în vizor, să vezi cum decurge turneul. Eu cred în continuare că, deși nu vine aici cu rezultate mari, este mereu în fruntea listei de favoriți. Trebuie ținut în lumina reflectoarelor pentru că are capacitatea de a câștiga", a spus Carlos, care nu l-ar întâlni pe sârb decât într-o ipotetică finală.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo