Gabriela Ruse a ratat calificarea pe tabloul principal de la Roland Garros. Finalista din 2012 "i-a venit de hac"

Gabriela Ruse a fost la un pas de a se califica pe tabloul principal de la Roland Garros, dar a pierdut în ultimul tur al calificărilor cu Sara Errani, finalista din 2012 de la Paris.

Gabriela Elena Ruse, Roland Garros

Credit imagine: Getty Images

Gabriela Ruse, ocupanta locului 152 WTA, a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros de către Sara Errani, jucătoare aflată în prezent pe locul 95 WTA. Italianca s-a impus în minimum de seturi, scor 7-6 (8), 7-6 (4), la capătul unui meci care a durat două ore și 9 minute de joc.
Aceasta a fost prima întâlnire directă dintre Gabriela Ruse și Sara Errani în circuitul mondial feminin. Anterior acestei înfrângeri, Gabriela Ruse a trecut în calificări de Talia Gibson (6-1, 6-1) și Suzan Lamens (6-3, 6-4). Italianca, de cealaltă parte, principală favorită pe tabloul de calificări, a trecut de Li și Tubello, iar mai apo de Ruse fără a ceda set.

Gabriela Ruse ratează calificarea pe tabloul principal de la Roland Garros. Eșec dureros cu Errani

Pe tabloul principal de la Roland Garros se află patru românce: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu. Cristina Dinu s-ar putea califica și ea, dacă trece de ultimul tur al calificărilor, acolo unde joacă împotriva braziliencei Laura Pigossi.
Pe tabloul principal, Sorana Cîrstea este singura jucătoare cap de serie din România. Sportiva noastră o va întâlni în turul inaugural pe Anna Blinkova (locul 45 WTA). Sorana conduce cu 1-0 în meciurile directe cu rusoaica: 6-2, 6-1, la Dubai în 2020. Mai apoi, Ana Bogdan se va duela în primul tur cu franțuzoaica Elsa Jacquemot (locul 150 WTA - beneficiară de wildcard). Va fi primul meci direct.
Jaqueline Cristian, ocupantă a locului 67 WTA, va avea parte de un duel de foc în primul tur, cu Jelena Ostapenko, campioana din 2017 de la Paris. Jaqueline a câștigat singurul meci direct, scor 6-3, 7-6(9), la St. Petersburg în 2021. În final, Irina Begu (127 WTA - clasament protejat) va debuta la Roland Garros contra unei jucătoare venită din calificări sau a unei sportive lucky loser.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo