Zverev, avertizat de antrenorul lui Rafa Nadal la Roland Garros: "Pe Chatrier se transformă, e pregătit!"

Rafa Nadal - Alexander Zverev este cel mai așteptat meci din turul 1 de la Roland Garros, iar rezultatul pare acum imposibil de anticipat. Zverev traversează o formă excepțională, câștigând titlul la Roma, însă Nadal are istoria de partea sa pe zgura de la Paris. Antrenorul "Matadorului" e convins că germanul va întâlni un adversar foarte periculos.

Rafael Nadal, Roland Garros 2024

Credit imagine: Getty Images

Rafa Nadal a avut ghinion la tragerea la sorți de la Roland Garros, cel mai bun jucător din istorie pe zgură urmând să-l întâlnească în primul tur pe Alexander Zverev. Germanul era un nume de evitat pentru "Matador", mai ales că ajunge la Paris cu o moral excelent, după ce a câștigat titlul pentru a doua oară la turneul Masters de la Roma.
Banner Betano 2024 Roland Garros

Banner Betano 2024 Roland Garros

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Organizatorii Grand Slam-ului parizian au anunțat că super-confruntarea așteptată de toată lumea va avea loc luni, la o oră ce va fi comunicată duminică. Duelul va fi programat fără îndoială pe cea mai mare arenă a complexului, Philippe Chatrier, acolo unde Nadal a ridicat marele trofeu de 14 ori în carieră, un record fabulos.
CITEȘTE ȘI:

Zverev, avertizat de antrenorul lui Rafa Nadal la Roland Garros

Nivelul campionului spaniol este sub semnul întrebării, el părăsind turneul Masters 1000 de la Roma în turul al doilea, după o înfrângere dură în fața lui Hubert Hurkacz (6-1, 6-3). Unul dintre antrenorii săi, Marc Lopez, a precizat că al doilea cel mai bun tenismen din istorie este pregătit pentru acest duel mult așteptat și că experiența sa inegalabilă pe acest teren îl va ajuta foarte mult.
"Are sesiuni de antrenament foarte bune împotriva unor jucători cu nume mari. Nu a pierdut niciun set pe care l-a jucat, putem vedea că simte incredibil de bine mingea și cred că va fi în cea mai bună formă posibilă. Când intră Philippe Chatrier, el se transformă. Cunoaște perfect acest teren și știe perfect cum să își gestioneze jocul pe acest teren. A realizat atât de multe aici, nivelul lui se ridică atunci când pășește pe acest teren. Pare pregătit pentru orice", a transmis Marc Lopez la Roland Garros.
7-3 este scorul întâlnirilor directe Nadal - Zverev, două dintre victoriile germanului venind în sală, unde forehandul lui Rafa nu deranjează. Totuși, Sascha l-a învins o dată pe "regele zgurii" și pe suprafața roșie: în sferturi la Madrid, în 2021, scor 6-4, 6-4.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo