Zverev, savuros la Roland Garros, după ce a cucerit titlul: "Să nu-mi ceri bonus"! Sascha, discurs imperial: "E tot ce contează!"
Alexander Zverev a devenit în sfârşit campion de Grand Slam, la 29 de ani. Germanul și-a îndeplinit duminică cel mai mare vis, la Roland Garros, unde l-a învins în finală pe Flavio Cobolli, scor 6-1, 4-6, 6-4, 6-7(5), 6-1. La ceremonia de premiere, Sascha a avut un discurs superb, în care a vorbit inclusiv despre momentele dificile pe care le-a trăit pe arena Philippe Chatrier.
Așa a câștigat Zverev primul titlu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros
Sursa video: Eurosport
La finalul unei confruntări captivante, care a durat nu mai puțin de 4 ore și 19 minute de joc, Alexander Zverev și-a îndeplinit cel mai mare vis din carieră și a cucerit primul titlu de Grand Slam, la Roland Garros. Sascha l-a învins în marea finală pe Flavio Cobolli, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, (5) 6-7, 6-1.
La vârsta de 29 de ani și 48 de zile, Alexander Zverev este al cincilea cel mai în vârstă jucător din Era Open care câștigă în premieră un titlu de Grand Slam. De asemenea, neamțul este singurul tenismen german care se impune la Roland Garros în Era Open.
La ceremonia de premiere, Alexander Zverev a avut un discurs superb, atât pentru adversarul său, Flavio Cobolli, pentru echipa acestuia, pentru organizatori, cât și pentru propria echipă. Sascha a vorbit despre momentele teribile petrecute pe arena Philippe Chatrier, și și-a încheiat discursul magistral, spunând că tot ce contează acum este că e în sfârșit campion de Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:
- Cobolli, fair-play după finala pierdută cu Zverev la Roland Garros: "Dacă cineva m-ar fi întrebat.."
Alexander Zverev, discurs superb la Roland Garros, după titlul cucerit în premieră
"În primul rând vreau să-l felicit pe Flavio pentru două săptămâni incredibile, jucând prima ta finală de Grand Slam. Nu foarte multă lume reușește asta. Din adâncul inimii mele sper să câștigi unul dintre aceste trofee foarte curând. De asemenea vreau să-ți felicit echipa pentru că pentru mine e una dintre cele mai frumoase echipe din circuit. M-am bucurat să fiu în preajma voastră, în curând o să vină un trofeu și pentru voi.
Vreau să spun un mare mulțumesc tuturor. Amelie, ești cea mai bună directoare de turneu de Grand Slam, ne faci mereu să ne simțim foarte bineveniți. E incredibil să vezi ce ai făcut aici în ultimii câțiva ani. E incredibil că avem două terenuri cu acoperiș. Sunt terenuri minunate aici, s-au schimbat multe în bine de când ai venit tu. Vreau să mulțumesc Federației Franceze pentru că face totul posibil, copiilor de mingi, arbitrilor, tuturor celor care au muncit aici în aceste două săptămâni. Nimic nu ar fi posibil fără fiecare dintre voi.
Vreau să mulțumesc publicului. Acest teren este atât de special pentru mine. Am avut cele mai frumoase momente pe acest teren, dar și cel mai rău moment al meu pe acest teren. Eram acolo în colțul acela cu șapte ligamente rupte și două oase fracturate. Apoi am revenit în finală acum doi ani și am pierdut, dar acesta este un final fericit pentru mine. Am simțit că publicul m-a împins de la spate pe durata acestor două săptămâni. Fără voi nu aș fi reușit.
Vreau să mulțumesc și echipei mele. Este amuzant pentru că am cea mai longevivă echipă din circuit. Tatăl meu e acolo, nu pot să scap de el, e acolo de 29 de ani. Îl am pe fratele meu tot de 29 de ani, nu poate el să scape de mine. Preparatorul meu fizic, de când aveam 16 ani lucrăm împreună, e una din cele mai vechi relații, cel mai bun prieten al meu ești el el acolo, Marcelo Melo. Serghei, lucrăm de mai mult de 10 ani împreună, îți mulțumesc că ai rămas cu mine. Fizioterapeutul meu e cu mine de două săptămâni, e un start grozav de relație. Să nu ceri un bonus, trebuie să discutăm (râde). Am trecut prin atâtea, accidentări, am fost și pierzători, dar până la urmă suntem campioni de Grand Slam și asta e tot ce contează".
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
1
6
4
77
1
6
4
6
65
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)