Roland Garros 2020: Simona Halep - Irina Begu, duel românesc în turul doi, la Paris

Roland Garros 2020: Simona Halep și Irina Begu se vor înfrunta în meci direct în turul doi, la Paris, după ce ambele au reușit victorii, duminică, în ziua inaugurală a ultimului turneu de Mare Șlem al anului.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Irina Begu, 72 WTA, a urmat-o pe Simona Halep în turul doi la Roland Garros, reușind să învingă o sportivă aflată cu 18 poziții mai sus în clasamentul WTA. Spre deosebire de Simona însă, care și-a făcut meciul de debut din ce în ce mai ușor pe măsură ce partida a avansat, Begu a avut de luptat din greu pentru prima sa victorie din acest sezon în turneele de Mare Șlem.
Pe Terenul 11, Irina Begu a reușit să gestioneze perfect finalurile seturilor unu și trei, într-un duel încâlcit de la un capăt la altul cu Jill Teichmann, finalista de la Top Seed Open, de la Lexington, impunându-se în cele din urmă cu 6-4, 4-6, 6-3.
Begu a pășit apăsat în partidă, însă constanța a fost marea problemă a ambelor jucătoare în acest duel. În primul set, românca a fost egalată de Teichmann de la 4-1, însă Irina s-a regrupat rapid, a obținut un nou break și, jucând poate cel mai bun tenis din întreaga partidă, a salvat apoi pe serviciu de la 15-40, pentru a prelua conducerea la general. Setul secund i-a revenit elvețiencei, după o desfășurare similară: desprinderea inițială, la 3-0, nu a fost decisivă, însă deși Irina a reușit break-ul când adversara sa a servit la 5-3, jucătoarea care a reușit primul break și-a adjudecat în cele din urmă setul respectiv.
În setul decisiv, ambele jucătoare au părut că acuză efortul depus, iar Irina Begu a fost cea care a accesat mai bine rezerve suplimentare. Mingile de break au lipsit în primele cinci game-uri, iar Teichmann a condus cu 3-2, însă de acolo nu a reușit să mai câștige vreun game, sufocându-se.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo