Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ora de start a meciului Simona Halep - Qinwen Zheng în turul 2 la Roland Garros 2022. Anunțul organizatorilor

Irina Aldea

Actualizat 26/05/2022 la 12:06 GMT+3

Simona Halep va juca joi la Roland Garros în turul secund. Sportiva noastră o va întâlni în runda a doua pe ocupanta locului 74 WTA, chinezoaica Qinwen Zheng. Duelul va începe la Paris în jurul orei 16, ora României.

Simona Halep, calificare cu emoții în turul 2 la Roland Garros! Rezumatul meciului cu Schunk

După un prim test dificil, trecut cu bine în fața nemțoaicei Nastasja Schunk, Simona Halep se va duela în turul al doilea la Roland Garros cu ocupanta locului 74 WTA, chinezoaica Qinwen Zheng. Organizatorii turneului parizian au anunțat de curând programul zilei a cincea.
Unibet - Roland Garros 2022
Partida dintre Halep și Zheng va începe joi în jurul orei 16:00, ora României. Duelul este programat al treilea pe arena Simonne-Mathieu, acolo unde Simona Halep a jucat și primul meci. Halep și Zheng vor intra pe teren după încheierea partidelor Pliskova - Jeanjean și Tiafoe - Goffin.
CITEȘTE ȘI:

Ora de start a meciului Simona Halep - Qinwen Zheng, în turul 2 la Roland Garros

Halep și Zheng s-au întâlnit o singură dată în circuitul feminin de tenis până acum, chiar la începutul anului, în semifinalele de la Melbourne Summer Set 1, iar Simona a câștigat în două seturi, scor 6-3, 6-2. Înaintea acelei partidei, Qinwen a vorbit la superlativ la adresa Simonei: "Când eram junioară, tata îmi vorbea despre ea, îmi spunea că este o luptătoare".
După un început bun de 2022 (a obținut 14 victorii în luna ianuarie), Zheng a mai reușit să se impună în doar 4 partide și a înregistrat 6 înfrângeri. Dacă va trece de Zheng, Simona Halep ar urma să dea peste câștigătoarea meciului dintre Cornet și Ostapenko. În orice caz, fostul lider mondial din WTA va trebui să producă un tenis de înaltă calitate pentru a emite pretenții la fazele finale ale turneului de la Paris, pe care l-a câștigat în 2018.
România va mai avea joi la Paris o reprezentantă, pe Irina Begu. Sportiva noastră (63 WTA) o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova (cap de serie 30 la Paris), pe care a învins-o până acum de 3 ori din tot atâtea meciuri disputate. Meciul va fi primul al zilei de pe Terenul 13 și va începe la ora 12:00 (ora României).
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 25 mai, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo