Precedentul care îi dă speranțe mari lui Djokovic. Există șanse să revină mai repede de trei săptămâni

Novak Djokovic a fost operat în cursul zilei de miercuri la Paris, după ce un RMN efectuat la finalul jocului maraton cu Cerundolo a indicat o ruptură de menisc. Sârbul va sta departe de teren cel puțin trei săptămâni, însă există un precedent care îi poate oferi speranța unei reveniri mai rapide.

Novak Djokovic

Credit imagine: AFP

Novak Djokovic traversează o perioadă complicată, după ce s-a accidentat la Roland Garros, iar în cursul zilei de miercuri a decis să se opereze de urgență la Paris, după ruptura meniscului medial. Jurnaliștii de la Belgrad au anunțat că fostul lider mondial a trecut cu bine peste intervenția suferită și că veștile sunt îmbucurătoare în aceste momente. Cel mai probabil, Nole va avea nevoie de circa trei săptămâni pentru a se reface, în acest moment Wimbledon fiind în pericol, dar nu și Jocurile Olimpice, după ultimele vești anunțate.
picture

Banner Betano - Roland Garros 2024

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Potrivit Sportal Blic, Novak Djokovic a fost operat miercuri într-o clinică privată din Paris. Intervenția a fost efectuată la clinica Ramsay Sante de unii dintre cei mai buni medici din lume.
Acum, totul va depinde de cum răspunde organismul său, în contextul în care doctorii sunt optimiști că acesta va reveni destul de repede pe teren, nefiind vorba de o accidentare foarte gravă.
Fotbalistul sârb Nemanja Kojić, om de bază al celor de la Partizan acum câteva sezoane, a comentat pe seama accidentării lui Novak Djokovic, suferită la Roland Garros, deoarece conaționalul său a suferit aceeași accidentare în cariera sa de jucător, în urmă cu trei ani.
După operația suferită miercuri, sunt mici șansele ca Djokovic să fie înapoi pe teren la Wimbledon, cu atât mai mult să se prezinte la All England Club fără meciuri în picioare, dar există un precedent care îi poate da speranțe, după cele împărtășite de Kojic, care a revenit pe teren în doar 20 de zile.
"Îmi amintesc foarte bine când am avut aceeași problemă ca Novak. Este o operație foarte simplă, am terminat totul în trei-patru ore și am plecat acasă în cârje. Mergeam normal, cârjele erau acolo să mă sprijine.
Am început exercițiile după câteva zile, singura durere care exista era la plaga de intrare, unde s-a făcut artroscopia.
Este o procedură de rutină. Am făcut asta la Belgrad și apoi am jucat un meci în Indonezia după 20 de zile", a spus fotbalistul, pentru Sportal Blic.

Djokovic ar putea fi prezent la Wimbledon, susține Kojic

Fotbalistul sârb are încredere că Djokovic se va recupera rapid și nu exclude chiar ca acesta să fie apt la startul celui de-al treilea Grand Slam al anului, la All England Club.
"Cred că un sportiv precum Novak Djokovic poate reveni și mai repede la antrenament, pentru că nu este o operație complicată. Mai ales că a fost făcută la acel nivel, deci vorbim despre cei mai buni din lume, iar astfel de accidentări necesită cel mai bun tratament posibil.
Pot spune că este de așteptat să-l vedem la Wimbledon dacă este vorba doar de acest tip de accidentare", a continuat Nemanja Kojić.
Rămâne de văzut ce va decide Novak Djokovic după această intervenție chirurgicală și dacă va fi sau nu pregătit să concureze la Wimbledon. Cu toate acestea, participarea la Jocurile Olimpice, care încep pe 27 iulie, pare acum, după intervenția chirurgicală, mult mai realistă.
Al 3-lea Grand Slam al anului va începe pe 1 iulie și chiar, dacă Nole ar fi apt de joc la acea dată, e greu de crezut că va risca să revină pe iarbă, o suprafață unde ar fi predispus la o recidivă a accidentării. În plus, sârbul ar trebui să meargă la All England Club fără niciun meci în picioare pe cea mai rapidă suprafață din tenis, dar și fără antrenamente intense, deci șansele sale de a obține un rezultat bun ar fi minime.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo