Mats Wilander, fascinat de ce s-a întâmplat la Roland Garros: "Este aproape un tenis de modă veche"
Publicat 03/06/2025 la 11:44 GMT+3
Lois Boisson este marea revelație de la Roland Garros 2025, franțuzoaica intrată pe tablou grație unui wild-card ajungând până în sferturile de finală. Laudele au curs în valuri la adresa ei după victoria cu Jessica Pegula din optimi, iar Mats Wilander s-a arătat fascinat de stilul său de joc, pe care l-a catalogat drept unul de "modă veche", foarte plăcut ochiului.
Lois Boisson - Jessica Pegula - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Competiția feminină de la Roland Garros a fost "zguduită" de parcursul extraordinar al lui Lois Boisson, o jucătoare aflată pe locul 361 WTA la începutul turneului. Marile favorite la cucerirea trofeului și-au respectat statutul (6 din primii 8 capi de serie au rămas în concurs), însă prezența franțuzoaicei în sferturile de finală reprezintă una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani la turneele de Grand Slam.

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Intrată pe tabloul principal datorită unui wild-card, Boisson a învins 4 jucătoare mult mai bine clasate pentru a ajunge în ultimele 8. Cea mai neașteptată victorie a obținut-o luni, când a trecut în 3 seturi de Jessica Pegula, cap de serie 3. Deși americanca nu e o specialistă a zgurii, puțini se așteptau să aibă probleme cu Boisson, mai ales după ce a câștigat primul set.
Mats Wilander, fascinat de jocul prestat de Lois Boisson la Roland Garros
Toată lumea tenisului "și-a scos pălăria" în fața revelației Grand Slam-ului parizian, iar Mats Wilander s-a numărat și el printre cei fascinați de performanța jucătoarei din Hexagon. Expertul suedez consideră că Boisson are un joc perfect adaptat pentru zgură, care seamănă mai degrabă cu tenisul dintr-o altă epocă, dar care cuprinde multe elemente moderne.
"Dacă aș fi urmărit acest meci (n.r. cu Pegula) fără să cunosc CV-ul lui Lois Boisson, aș fi spus că tocmai am văzut o jucătoare din top 20, cu un joc perfect pentru zgură. O jucătoare care va fi capabilă să facă lucruri destul de bune pe alte suprafețe, dar care va fi foarte, foarte periculoasă de fiecare dată pe zgură. Pentru că este foarte atletică, forehand-ul ei merge sus cu mult efect, iar reverul ei tăiat rămâne foarte jos. Asta face ca jocul ei să fie foarte distractiv de urmărit. Este aproape un tenis «de modă veche», într-un fel, dar cu multă modernitate în forehand-ul ei.", a spus Wilander pentru L'Equipe.
Performanța obținută de Lois Boisson la Roland Garros era imposibil de anticipat înaintea turneului. Franțuzoaica a revenit abia acum 3 luni după o accidentare foarte gravă (ruptură de ligamente la genunchi), care a ținut-o departe de competiții circa 9 luni. Ea trebuia să debuteze la Grand Slam-ul parizian în 2024, când a primit un wild-card, dar s-a accidentat la un turneu pregătitor și a ajuns pe masa de operație.
Recuperarea a fost lungă și anevoioasă, iar faptul că nu a mai putut juca au adus cu sine și probleme financiare. Ivan Ljubicic, oficial al Federației Franceze, a dezvăluit că Boisson nu-și permitea să-și plătească antrenorul în urmă cu câteva luni. Ca într-o țară normală, jucătoarea de 22 de ani a primit sprijin din partea Federației și rezultatul obținut acum la Paris dovedește că investiția a meritat din plin.
Prin victoria cu Pegula, prima din carieră contra unei adversare din top 10 WTA, Lois Boisson a devenit abia a doua jucătoare din istoria Roland Garros care ajunge în sferturi după ce a intrat pe tablou datorită unui wild-card, după Mary Pierce în 2002. Parcursul fenomenal de la Paris i-a asigura deja cel mai mare premiu al carierei (440.000 de dolari) și o urcare colosală în clasamentul mondial: 241 de locuri. Ea este momentan pe poziția a 120-a în ierarhia LIVE, cea mai înaltă din carieră, iar încă o victorie la Paris i-ar aduce intrarea în premieră în top 100 (ar urca pe locul 65 dacă va ajunge în semifinale).
Misiunea lui Lois Boisson în runda următoare va fi extrem de dificilă, deoarece o va înfrunta pe Mirra Andreeva. Rusoaica de 18 ani, semifinalistă anul trecut pe zgura pariziană, nu a pierdut set la această ediție și e mare favorită, dar Boisson nu are nimic de pierdut și sprijinul fanilor ar putea-o ajuta să furnizeze încă o surpriză de proporții. De altfel, franțuzoaica e conștientă că va întâlni o adversară foarte puternică, însă nimic nu o mai sperie după ce a câștigat 4 meciuri la rând la prima sa apariție pe tabloul principal la Grand Slam-ul de casă.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)