Mirra Andreeva e în turul 3 la Roland Garros, după victoria cu Krueger! De aproape 2 decenii nu s-a mai întâmplat așa ceva în WTA
Mirra Andreeva, semifinalista de anul trecut, s-a calificat joi în turul al treilea la Roland Garros după ce a învins-o în minimum de seturi pe americanca Ashlyn Krueger.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Mirra Andreeva continuă să impresioneze la Roland Garros, calificându-se în turul al treilea după o victorie clară în fața americancei Ashlyn Krueger, scor 6-3, 6-4, după o oră și 14 minute de joc. La doar 18 ani, rusoaica a reușit să controleze jocul cu o maturitate ieșită din comun, demonstrând încă o dată că reprezintă o certitudine a tenisului mondial feminin.

Betano, Roland Garros 2025
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Este pentru a treia oară când Andreeva ajunge în turul al treilea la Roland Garros, confirmând o constanță remarcabilă pentru vârsta ei fragedă. Cu această victorie, ea ajunge la 29 de succese în sezonul 2025, un bilanț care vorbește de la sine despre forma în care se află.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic, noi dezvăluiri despre colaborarea cu Murray, la Roland Garros! "Asta cred despre el"
- Sabalenka a dezvăluit un obiectiv îndrăzneț după calificarea în turul 3 la RG! "Asta vreau să devin"
Mirra Andreeva, pentru a treia oară în turul 3 la Roland Garros! Statistica uimitoare a rusoaicei
Triumful împotriva lui Krueger reprezintă și o bornă importantă în cariera Mirrei: este a 20-a victorie a sa pe tablourile principale ale turneelor de Grand Slam. Astfel, ea devine cea mai tânără jucătoare care atinge acest prag după cehoaica Nicole Vaidisova, care reușea aceeași performanță în 2006, la doar 17 ani și 127 de zile, în urmă cu aproape două decenii.
Pentru un loc în optimile de finală de la Paris, Andreeva o va înfrunta pe învingătoarea dintre Joanna Garland (175 WTA) și Yulia Putintseva (31 WTA). Până acum, Mirra Andreeva le-a învins la Paris pe Cristina Bucșa și Ashlyn Krueger, fără să cedeze set.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
6
6
3
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)