Sabalenka a dezvăluit un obiectiv îndrăzneț după calificarea în turul 3 la Roland Garros! "Vreau să devin indescifrabilă, o jucătoare completă"

Aryna Sabalenka, principala favorită a Grand Slam-ului de la Paris, s-a calificat aseară în turul 3 la Roland Garros, după ce învins-o în două seturi pe Jil Teichmann (locul 97 WTA). După meci, belarusa și-a dezvăluit un obiectiv îndrăzneț, anunțând ce vrea să mai îmbunătățească în jocul ei.

Aryna Sabalenka - Jil Teichmann - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Aryna Sabalenka a obținut ieri calificarea în turul 3 la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi, scor 6-3, 6-1, pe Jil Teichmann (locul 97 WTA), la capătul unui meci de o oră și 20 de minute de joc.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
La finalul partidei, principala favorită de la Paris a vorbit despre cum a fost duelul cu sportiva din Elveția, recunoscând că începutul de meci, în care a fost condusă cu 3-1, a fost destul de greu pentru ea.
"A început foarte bine, așa că sunt foarte mulțumită de modul în care am gestionat situația când eram condusă cu 1-3. Cheia a fost să-mi mențin serviciul în acel moment. Cred că după acel game, m-am simțit puțin mai puternică, mi-am găsit ritmul, am revenit în meci și am ajuns să câștig.
A fost greu, ca să fiu sinceră, ea a jucat un tenis excelent și sunt mândră de cum am trecut testul. Ritmul meu nu a fost potrivit de la început. Nu m-am putut adapta la minge, nu am servit bine. Sincer, nimic nu a mers bine pentru mine, motiv pentru care sunt fericită pentru modul în care am întors rezultatul.
Acest meci îmi va da puterea să continui să lupt. Sunt super fericită de victorie, chiar dacă scorul pare că a fost ușor, adevărul este că nu a fost așa. Este o adversară foarte inteligentă, te pune să muncești pentru fiecare punct, așa că mă bucur că am întors scorul și am pus presiune pe ea până la final", a declarat Sabalenka.

Sabalenka vrea să devină "indescifrabilă"

În plus, liderul WTA a anunțat și care este obiectivul ei în continuare, dezvăluind că își dorește să continue să se îmbunătățească pentru a deveni o sportivă "indescifrabilă":
"Vreau să fiu o jucătoare completă, vreau să am toate instrumentele și vreau să aduc varietate pe teren, să fiu o jucătoare indescifrabilă. Sunt foarte fericită să văd că lucrurile funcționează."
Fiind întrebată și despre Olga Danilovic, următoarea ei adversară de la Roland Garros, belarusa a spus că se așteaptă la un duel interesant și că este pregătită de o nouă provocare.
"Am jucat cu ea acum mult timp, în 2018. Nici mă voi uita la acel meci pentru că suntem jucătoare complet diferite acum. Știu că se descurcă foarte bine în ultima vreme. Știu că este stângace, ceea ce face o mare diferență. Cred că joacă foarte rapid și servește foarte bine.
De asemenea, știu că a depășit niște accidentări și că își revine încet. Am văzut câteva dintre meciurile ei de la Madrid de anul acesta și câteva de la Roma. Abia aștept să o înfrunt în runda următoare. Va fi o luptă grozavă. Îmi plac provocările și sunt încântată să o înfrunt", a conchis Aryna Sabalenka, citată de Punto de Break.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo