Elena Rybakina, prima reacție după eliminarea prematură de la Roland Garros! "E păcat, nu a funcționat"

Elena Rybakina a fost eliminată astăzi, în mod surprinzător, în turul 2 de la Roland Garros, după ce a cedat în 3 seturi în fața Yuliei Starodubtseva (locul 55 WTA). La conferința de presă de după meci, sportiva din Kazahstan, favorita nr. 2 de la Paris, a vorbit despre motivele pentru care și-a încheiat parcursul în competiție atât de devreme.

Second seed Rybakina reflects on 'a very bad performance' after losing to Starodubtseva

Credit imagine: SNTV

Elena Rybakina s-a oprit, în această după-amiază, în turul 2 de la Roland Garros, după ce a fost învinsă în 3 seturi de Yulia Starodubtseva (locul 55 WTA), cu scorul de 6-3, 1-6, 6-7 (4), după două ore și 30 de minute de joc.
Casa Pariurilor Roland Garros 2026

Casa Pariurilor Roland Garros 2026

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
După meci, kazaha, care era cap de serie nr. 2 la Paris, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre motivele care au dus la eliminarea ei din competiție atât de devreme.
Rybakina a fost întrebată ce s-a întâmplat astăzi, după ce a avut un sezon pe zgură destul de bun, în care a câștigat turneul de la Stuttgart, iar la Roma a ajuns până în sferturi.
Sportiva a spus că nu consideră că rezultatul din Germania este concludent și a precizat că, indiferent de rezultatele din ultimele săptămâni, astăzi nu s-a simțit prea bine și a avut o prestație foarte slabă.

Rybakina, prima reacție după eliminarea de la Roland Garros

"Acum e greu de spus. Nu pot spune că sezonul pe zgură a fost atât de reușit. Desigur, faptul că am câștigat la Stuttgart e ceva frumos, dar știm cu toții că a fost în sală, iar condițiile sunt foarte specifice. E păcat, pentru că cred că mă antrenam bine înainte de Roland Garros.
Mă simțeam bine și la antrenamente și credeam că îmi pot ridica nivelul. Dar, de fapt, astăzi am avut o prestație foarte proastă. Prea multe erori neforțate. Nu m-am simțit cel mai bine. Încercam să găsesc o modalitate, dar nu a funcționat", a declarat Elena Rybakina.
După ce a învins-o pe favorita nr. 2, Yulia Starodubtseva o va înfrunta în turul 3 la Paris pe Xiyu Wang (locul 148 WTA), care a trecut astăzi de Hailey Baptiste, favorita nr. 26, care s-a accidentat în primul set, la scorul de 5-4.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo