Jaqueline Cristian și-a făcut autocritica după eliminarea de la Roland Garros! Ce a spus despre Sorana Cîrstea

Jaqueline Cristian a fost eliminată în această seară, în primul tur de la Roland Garros, după ce a pierdut în 3 seturi în fața Kamilei Rakhimova (locul 89 WTA). După meci, românca a oferit un interviu exclusiv pentru Eurosport România în care a vorbit despre cum s-a simțit pe teren și despre forma bună în care se află Sorana Cîrstea, cel mai bine clasată jucătoare din țară în ierarhia WTA.

Cristian, critici pentru ea însăși după eliminarea de la Roland Garros! Mesaj pentru Sorana Cîrstea

Sursa video: Eurosport

Jaqueline Cristian (locul 32 WTA) s-a oprit în primul tur la Roland Garros 2026, după ce a fost învinsă în această seară, în trei seturi, de Kamila Rakhimova (locul 89 WTA), scor 3-6, 6-4, 4-6, la capătul unui meci de două ore și 55 de minute de joc.
Casa Pariurilor

Casa Pariurilor

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
La finalul partidei, românca a oferit un interviu în exclusivitate pentru Eurosport România în care a vorbit, printre altele, despre cum s-a simțit pe teren la Paris. Jaqueline a recunoscut că a făcut un meci foarte slab, evidențiind că nu s-a simțit bine din punct de vedere fizic.
Românca de pe locul 32 mondial a spus că a încercat să dea totul și să reziste cât mai mult în meci, dar că nu a avut timp să se acomodeze cu terenul de la Roland Garros, căldura dându-i, de asemenea, bătăi de cap.
"M-am simțit groaznic! A fost unul dintre cele mai slabe meciuri pe care le-am făcut în sezonul ăsta, dar nu e despre asta. E vorba că săptămâna trecută m-a consumat destul de mult și am venit la Roland Garros un pic lovită, un pic avariată, cu mai multe probleme...
Am încercat să fac tot posibilul să mă acomodez... Și terenul, fiind foarte cald, au fost cu totul alte condiții, n-a fost ușor... Bineînțeles, mentalitatea mea de luptătoare a fost acolo și ăsta e singurul lucru de care sunt mândră pentru că, deși am trei bandaje pe picior și o răceală cu care mă tot lupt de mai mult de două săptămâni, am făcut tot ce am putut și, cu un nivel totuși slab de tenis, am reușit să stau cât de cât în meci și să fiu competitivă, să-mi joc șansa până la urmă, pentru că nu știi niciodată ce se întâmplă într-un Grand Slam.
Asta e, din păcate, astăzi ăsta a fost nivelul, rezultatul... Nu am servit bine, n-am putut să fiu suficient de solidă, am avut multe greșeli ușoare, greșeli pe care în ultimele meciuri nu prea le-am mai făcut, dar aici, fiind alte condiții, mi-a fost mai greu să mă adaptez. Mergem mai departe și aia e", a declarat Jaqueline Cristian, în exclusivitate pentru Eurosport România.

Jaqueline Cristian, mesaj pentru Sorana Cîrstea

Sportiva de 27 de ani a vorbit și despre sezonul foarte bun pe care îl parcurge Sorana Cîrstea în anul la finalul căruia a anunțat că se va retrage. Jaqueline a spus că cel mai bine clasată româncă din ierarhia WTA merită să aibă un astfel de sezon și că se vede că joacă fără presiune.
Cristian s-a arătat convinsă că, indiferent dacă va alege să se retragă sau nu la finalul acestui an, Cîrstea va lua cea mai bună decizie, precizând totodată că acest sezon bun poate fi o manieră incredibilă pentru Sorana de a-și încheia cariera.
"Mă bucur foarte mult pentru sezonul ei, sincer, mi se pare că îl merită din plin și nu văd un mod mai frumos de a-ți încheia cariera. Și faptul că a anunțat că se va retrage i-a luat oarecum o presiune de pe umeri și joacă mai liberă și mai liniștită și cu o bucurie mai mare și se vede asta foarte ușor.
Ce s-o sfătuiesc... Sincer, eu ar trebui să-i cer ei sfaturi pentru că mi se pare că tot ce face acum îi merge bine, se leagă, și ea știe cel mai bine cum vrea să-și încheie cariera. Eu cred că, orice decizie va lua, va fi decizia corectă", a mai spus Cristian.
Jaqueline Cristian va reveni pe teren la Paris, în proba de dublu, mâine seară, când alături de Anastasia Potapova le va înfrunta pe Eri Hozumi și Fang Hsien Wu, favoritele nr. 16.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo