Jaqueline Cristian, OUT în primul tur la Roland Garros! Românca, învinsă în 3 seturi de locul 89 WTA
Jaqueline Cristian a fost eliminată în această seară, în primul tur de la Roland Garros, după ce a pierdut în 3 seturi în fața Kamilei Rakhimova (locul 89 WTA). Românca de pe locul 32 mondial nu a putut să câștige mai mult de un set, iar Sorana Cîrstea a rămas singura reprezentantă a țării noastre în competiția de la Paris.
Jaqueline Cristian
Credit imagine: Getty Images
Jaqueline Cristian (locul 32 WTA) s-a oprit în primul tur la Roland Garros 2026, după ce a fost învinsă în trei seturi de Kamila Rakhimova (locul 89 WTA), scor 3-6, 6-4, 4-6, la capătul unui meci de două ore și 55 de minute de joc.

Casa Pariurilor
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
În primul set, românca a început meciul cu un break, dar apoi a pierdut 3 game-uri la rând, inclusiv unul pe serviciul adversarei, în care a avut 7 mingi de break.
Ulterior, Jaq a reușit să se apropie la 3-2, dar uzbeca nu i-a permis să egaleze, distanțându-se rapid la 5-2, pentru ca în următorul game de serviciu să pună capăt setului.
În partea a doua a meciului, Rakhimova a condus cu 2-1, dar sportiva noastră a câștigat două game-uri la rând și a preluat conducerea. Apoi, uzbeca a mai legat două game-uri și a făcut 4-3, dar românca a câștigat setul după o serie de 3 game-uri consecutive, trimițând partida în decisiv.
Jocul a continuat într-o manieră foarte echilibrată și în setul 3. După 3 break-uri, Rakhimova a fost cea care s-a distanțat la două game-uri pe tabelă, conducând cu 3-1. Jaqueline nu și-a mai pierdut apoi niciun serviciu.
Românca nu a reușit, însă, nici să mai câștige pe serviciul adversarei, care s-a menținut la conducere, adjudecându-și în cele din urmă victoria și calificarea în turul 2 la Roland Garros.
În urma victoriei cu Jaqueline Cristian, Kamila Rakhimova o va înfrunta pentru un loc în 16-imile competiției de la Paris pe învingătoarea din duelul Anastasia Zakharova - Karolina Muchova.
România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul de simplu. Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 18, va juca în turul 2 cu Eva Lys (locul 81 WTA), care a trecut în manșa inaugurală de Petra Marcinko (locul 51 WTA), scor 6-3, 6-0.
Cealaltă româncă de pe tabloul principal, Gabriela Ruse, a abandonat ieri în setul 2 al meciului cu Magdalena Frech, la scorul de 7-6 (5), 2-1, după o oră și jumătate de joc. Românca s-a simțit rău din cauza căldurii.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2234.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
6
4
6
3
6
4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)