Viața Majei Chwalinska se va schimba radical după Roland Garros! Anunțul făcut de agentul polonezei

Maja Chwalinska este marea revelație de la Roland Garros 2026, jucătoarea de 24 de ani ajungând în finală, după ce a început din calificări. Poloneza a devenit o stea peste noapte și astfel au ieșit la iveală detalii incredibile despre viața sa. Un fapt de neconceput pentru o finalistă de Grand Slam este că ea nu are un sponsor de echipament, dar agentul său a anunțat că lucrurile se vor schimba.

Diana Shnaider - Maja Chwalinska - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Maja Chwalinska a scris o poveste fabuloasă la Roland Garros 2026, devenind prima jucătoare din istoria competiției care începe din calificări și ajunge până în marea finală. Poloneza de 24 de ani o va înfrunta astăzi în ultimul act pe Mirra Andreeva și indiferent de rezultat viața ei se va schimba radical de acum înainte.
Performanța de la Paris au adus-o pe Maja în prim planul presei internaționale, iar cu această ocazie au ieșit la iveală problemele uriașe pe care le-a întâmpinat în cariera sa până acum. O fostă junioară de excepție, Chwalinska nu a livrat la nivelul așteptărilor după trecerea la senioare, iar în urmă cu câțiva ani a fost aproape de a renunța definitiv la tenis din cauza depresiei. După ce s-a vindecat a revenit pe teren, dar rezultatele au continuat să întârzie, iar asta a adus cu sine probleme financiare.
După calificarea în finala de la French Open, Maja a recunoscut că a avut probleme în a-și plăti cazarea la Paris în aceste săptămâni și că a fost ajutată de o companie poloneză. După victoria cu Shnaider din semifinale, poloneza a fost pusă într-o situație puțin jenantă. Întrebată de ce a purtat mai multe echipamente pe parcursul turneului, Maja a dezvăluit că nu are un sponsor de echipament, un lucru de neconceput pentru o finalistă de turneu major.

Maja Chwalinska, asaltată de potențiali sponsori, după parcursul de vis de la Roland Garros

Din fericire pentru ea, Chwalinska nu va mai avea aceste probleme în viitor. Popularitatea sa a crescut enorm, iar agentul ei a anunțat că a primit peste 20 de oferte de sponsorizare de la diferite companii, urmând ca jucătoarea să semneze în perioada următoare un contract avantajos financiar.
"Totul s-a schimbat complet cu această "Majamania", dar aș spune că e doar o chestiune de afaceri. A început să prindă avânt după victoria din optimile de finală împotriva lui Diane Parry. Am primit cel puțin douăzeci de solicitări. Intrăm în etapele finale ale negocierilor, dar trebuie absolut să o protejăm de asta, înainte ca lucrurile să se liniștească în următoarele săptămâni. Cu toate solicitările, nu ne putem permite să facem nimic pripit. Dar pot confirma că nu va mai plăti pentru ținutele ei.", a spus Stephane Gurov, fondatorul agenției Top 5 Management, care o reprezintă pe Chwalinska.
Pe lângă faptul că de acum înainte va primi bani pentru a purta un anumit echipament, Maja Chwalinska va încasa și un cec uriaș pentru performanța de la Roland Garros. Prin calificarea în finală, ea și-a asigurat peste 1,6 milioane de euro, dublu față de cât a adunat din premii în toată cariera. Sumele sunt impozabile, dar jucătoarea va rămâne oricum cu bani frumoși, care o vor ajuta să se dezvolte în continuare ca jucătoare, să angajeze oameni noi în echipă și să își permită facilități mai bune de antrenament.
În plus, Chwalinska are o șansă în plus să-și rotunjească serios conturile în viitorul apropiat. Ea a început Roland Garros de pe locul 114 WTA, dar dacă va pierde finala cu Andreeva, ea va fi de luni pe locul 21 WTA, iar dacă o va câștiga va urca până pe locul 14 în lume. Asta înseamnă că va avea garantat statutul de cap de serie la turnee, deci șansele sale de a ajunge în fazele superioare și, implicit, de a câștiga premii consistente, vor fi mult mai mari ca până acum, când era nevoită să joace calificări la majoritatea competițiilor.
Marea finală de la Roland Garros dintre Maja Chwalinska și Mirra Andreeva se va disputa astăzi, de la ora 14:00, și va fi LIVE pe Eurosport 1 și HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo